Europa reglementează dimensiunile legumelor şi lumina dată de becurile electrice, dar este incapabilă să îşi controleze spaţiul aerian. În plină criză, miniştrilor europeni ai Transporturilor le-au trebuit cinci zile pentru a organiza o scurtă „teleconferinţă" în care au decis să împartă Europa în trei zone de zbor, în funcţie de gradul de periclitate, însă nimeni nu s-a priceput să explice care sunt acele zone. Mai mult, decizia majorităţii ţărilor de a-şi închide spaţiul aerian a fost luată pe baza unor programe de computer neverificate şi contestate de specialişti. Aşa se face că haosul total din Europa ultimei săptămâni i-a surprins până şi pe cei care au tendinţa de a surâde sarcastic în faţa ambiţiilor Uniunii Europene de a deveni o putere planetară. Planeta a descoperit, în schimb, că UE nu are nici o autoritate asupra propriuluispaţiu aerian.
Aşa cum se întâmplă şi în domeniul militar, controlul asupra spaţiului aerian îi revine fiecărei ţări membre. Aceasta este o prelungire a principiului suveranităţii, care a fost invocat încă de la începutul aviaţiei de către unii jurişti. Acum 100 de ani, unii au fost de părere că toate companiile de aviaţie ar trebui să plătească drepturi de folosinţă chiar şi proprietarilor de case şi terenuri deasupra cărora ar zbura avioanele. În opinia acelor jurişti de atunci, aşa cum un om este proprietarul a tot ceea ce se găseşte sub pământul pe care îl deţine, tot aşa, el posedă puţul de aer de deasupra proprietăţii sale, prin care nu poate zbura cine vrea. Pentru ce, întrebau ei, ar trebui piloţii să se holbeze în curţile oamenilor?
Dincolo de ironie, situaţia a suscitat foarte serioase interogaţii în legătură cu capacitatea Europei de a se apăra singură. Pe lângă confuzia creată, efectele negative ale anulării tuturor zborurilor au depăşit limitele continentului. Producători de fructe şi legume din Africa şi Am