El a înfiinţat şi modernizat Clubul Sportiv Oţelul. A pornit de la o echipă de fotbal ca şi inexistentă şi a ajuns să bată pe Juventus Torino

Puiu Vasilache, aşa cum îi spun toţi, este destul de greu de găsit. Mulţi l-au uitat, în timp ce alţii, mai tineri, nici nu au auzit de el. Vine rar la meciurile fotbaliştilor de la Oţelul şi, din când, în când, mai trece pe la sediul clubului, ca să-i mai întâlnească pe Anghelinei şi Marius Stan, doi dintre cei cu care a cunoscut fericirea în 1988, când Juventus Torino era învinsă la Galaţi, în Cupa UEFA.

Viaţa lui se identifică cu o mare parte din istoria clubului Oţelul. În tinereţe, a practicat mai multe sporturi, atletism, fotbal, volei şi rugby. La 24 de ani, după terminarea facultăţii, i s-a încredinţat Oţelul, pe atunci doar o asociaţie sportivă modestă, cu echipă de fotbal în B pe care „organele de partid" intenţionau s-o desfiinţeze, plus o secţie de atletism fără sportivi. Erau doar doi atleţi, dar unul plecat la Steaua şi celălalt la Dinamo. Era secretarul asociaţiei şi practic conducătorul acesteia, preşedintele având doar statut onorific.

Campionatul era pe terminate şi echipa de fotbal retrograda în C. "În Galaţi, pe atunci, fotbalul trebuia să însemne doar FCM. Au mutat echipa la Adjud şi, pentru că nu mai voiau să audă numele de Oţelul, am înfiinţat trei echipe din combinat şi le-am înscris în campionatul municipal, LBR, Venus Turnare Continuă şi Rapid UETU", a povestit Puiu Vasilache primele file de istorie ale Oţelului. LBR a ajuns, în doi ani, să intre în C. Se întâmpla în 1977.

În 1980, se reuşea promovarea în B, sub titulatura Oţelul LBR, iar Puiu Vasilache reuşea să ducă gruparea dincolo de numărul limită de secţii (patru) pentru a trece de la "asociaţie", la Clubul Sportiv Oţelul, ajungându-se repede la 14 discipline sportive, cu şah, handbal, moto, box sau paraşutism p