Constănţenii îi reproşează primarului Constanţei pe blogul său, că oraşul nu are mai nimic atractiv în comparaţie cu alte destinaţii turistice, cum sunt cele din Turcia sau Bulgaria
Primarul Constanţei iscă adevărate dezbateri pe blogul său. Chiar dacă edilul n-a mai dat pe-acolo de multă vreme, spaţiul internaut primeşte aproape zilnic mesaje. Unele de felicitare, altele de blamare.
Ultima temă abordată pe pagina de web a lui Radu Mazăre se referă la imaginea Constanţei, care lasă de dorit, se pare, atât din punctul de vedere al locuitorilor ei, cât şi ca destinaţie turistică. Constănţenii îi bat obrazul primarului pentru felul în care arată Constanţa, în comparaţie cu alte destinaţii turistice din Europa, spunându-i totodată, că pierde vremea lamentându-se că nu are bani din cauza celor aflaţi la putere. „Domnule Mazăre, uite ce fac turcii şi dumneata o tot lălăi cu Băsescu că nu-ţi dă banii sau faci plângeri sau altceva!", spune vizitatorul Cristi, într-un mesaj postat pe 13 aprilie, în jurul orei 22.00. Constănţeanul îi recomandă primarului chiar şi un link, în care este vorba despre un hotel subacvatic din Istanbul. „Dă-i un click aici dacă te ţine inima şi vezi cum românii şi alţi turişti vor pleca în primul rând în Turcia şi Bulgaria!", mai spune Cristi, exprimându-şi în continuare, nemulţumirile faţă de primarul Constanţei.
„N-ai făcut nimic pentru Constanţa!"
„Să-ţi fie ruşine Radu Mazăre că n-ai făcut nimic pentru Constanţa!", afirmă vizitatorul, după care enumeră problemele pe care le-a observat în oraş, dar pentru care, spune el, administraţia locală nu a făcut nimic. „1. Când nu va mai cădea fratele meu şi se va împiedica în toate gropile de pe trotuare? 2. Când va fi lumină peste tot, în toate cartierele? 3. Când vor dispărea acele mici părticele din spatele blocurilor în care vecinii îşi fac adevărate curţi şi îşi pun cartofi,