Aprobarea de către Congresul Statelor Unite a planului administraţiei Obama de extindere a asistenţei medicale pentru aproape toţi americanii marchează cea mai importantă legiferare în domeniul social, pe care această ţară a văzut-o din anii ’60 încoace.

Ea are şi implicaţii mai largi pentru că, la fel ca şi alegerea lui Obama din 2008, ea poate reflecta sănătatea întregului sistem politic american. La urma urmelor, ideea că niciodată un afro-american nu poate deveni preşedinte pentru că nu are în spate o maşinărie politică, era odată foarte larg răspîndită.

Mai de curînd, mulţi observatori au susţinut că blocarea sistemului politic ar împiedica de fapt ţara să translateze abundentele sale resurse de putere în mîna conducerii. Convertirea puterii – transformarea resurselor de putere în influenţă efectivă – e o problemă de lungă durată pentru Statele Unite. Constituţia e bazată pe o viziune liberală de secol XVIII, în care puterea e cel mai bine controlată prin împărţire şi contrabalansare.

Mai există şi o îngrijorare legată de declinul încrederii publice în instituţiile Statelor Unite. În 2010, doar o cincime dintre americani spun că au încredere că guvernul face mereu sau în cea mai mare parte a timpului, ceea ce trebuie.

Statele Unite au fost fondate în parte pe neîncrederea în guvernare, într-o lungă tradiţie identificată pînă la Thomas Jefferson, astfel că un nivel scăzut de încredere în guvern n-ar trebui să fie prea îngrijorător. Dacă însă, nu sînt întrebaţi despre guvernarea de zi cu zi, ci despre cadrul constituţional general care stă la baza acesteia, răspunsul americanilor e pozitiv.

Unele aspecte ale dispoziţiei publicului sînt poate ciclice, în timp ce altele reprezintă nemulţumirea faţă de ciorovăielile şi blocajele politice curente. Sincer, comparînd cu trecutul recent, politicile partizane au devenit mult mai polariza