* brăilenii au pierdut a doua zi partida cu Steaua, dar se menţin pe locul secund în grupă
În week-end-ul trecut, baschetbaliştii de la Cuza Sport au mai făcut un pas spre turneul semifinal, însă biletele pentru această fază a competiţiei le vor primi primele două echipe din această serie abia la finalul turneului de sală care se va derula în luna mai.
Sâmbăta trecută, în partida de la LPS Galaţi, brăilenii au câştigat primul sfert cu 20-16 şi pe al treilea, cu 23-19, le-au pierdut pe celelalte două, însă au reuşit, per total, să acumuleze cu un punct mai mult decât adversara lor la finalul partidei. Punctele brăilenilor au fost realizate de Mustaţă 28, Picuş 17, Panţuru 16, Coteţ 7, Negoiţă 6, Dragomir 6.
A doua zi, în sala de sport a Colegiului Naţional "Nicolae Bălcescu", într-o atmosferă incendiară creată de inimoşii suporteri din galeria echipei HC Dunărea, Cuza Sport a fost la un pas de a obţine un rezultat bun în faţa liderei grupei, Steaua Bucureşti. Elevii lui Mircea Totolici au câştigat primul sfert al meciului cu 14-9, însă le-au pierdut pe celelalte trei la diferenţe foarte mici, iar în final bucureştenii s-au impus cu 66-63, marcatorii gazdelor fiind Picuş cu 23 puncte, Mustaţă 22, Panţuru 10 şi Negoiţă 8.
"Victoria de la Galaţi ne asigură practic accederea în penultimul act al competiţiei, pentru că la turneul din mai ar trebui să pierdem toate partidele ca să nu ne calificăm mai departe ceea ce, în opinia mea, este imposibil. Îi felicit pe copii şi sper ca şi duminică la Buzău să se concentreze la fel de bine şi să-şi mai treacă în cont o nouă victorie", a declarat Mircea Totolici. * brăilenii au pierdut a doua zi partida cu Steaua, dar se menţin pe locul secund în grupă
În week-end-ul trecut, baschetbaliştii de la Cuza Sport au mai făcut un pas spre turneul semifinal, însă biletele pentru această fază a competiţiei