● Florin Manolescu, Mentaliştii. Alte nouă povestiri incredibile, Editura Cartea Românească, 2009.
Criticul şi istoricul literar Florin Manolescu a publicat relativ puţin, dar aproape toate cărţile sale sînt de referinţă: Literatura SF (1980) rămîne poate cea mai bună carte românească dedicată genului, Caragiale şi Caragiale. Jocuri cu mai multe strategii (1983) este una dintre cele mai îndrăzneţe şi mai inteligente abordări ale clasicului (din perspectiva teoriei matematice a jocului), iar Enciclopedia exilului literar românesc 1945-1989 (2003) este, la propriu şi la figurat, unică. Punctul comun al acestor cărţi extrem de variate ca abordare este, însă, proza scurtă a autorului. La fel ca un alt critic şi istoric literar, Ovid. S. Crohmălniceanu, care a publicat în anii ’80 două volume de „istorii insolite“, Florin Manolescu îşi continuă seria de „povestiri incredibile“ începută cu volumul Misterul camerei închise (2002). Comparaţia merge chiar mai departe de atît, ambii critici, amatori de literatură SF, scriind relativ acelaşi tip de ficţiuni speculative, în discursuri narative de tip clasic, excelent realizate stilistic, cu multe referinţe literare şi cu un fin simţ al ironiei.
Exemplară din toate punctele de vedere, prima povestire, „Revanşa“, este şi piesa de rezistenţă a volumului. O să insist asupra ei.
În urma unui accident care putea să-i fie fatal, profesorul Otto Flamm, rectorul Universităţii din Berlin, are revelaţia unei teorii revoluţionare asupra jocurilor de noroc, teorie pe care urmează să o facă publică la Paris, chiar în aula Academiei Franceze. Aflăm toate acestea din rezumatul corespondenţei cu profesorul Jacques Bigot de la Universitatea Tehnică din Marsilia, cel care îi scrisese, îngrijorat de accident, colegului său neamţ. Prestigiul profesorului Flamm, al locului unde urmează să ţină conferinţa, precum şi faptul că p
