Finanţările puse la bătaie din bugetul statului s-au dovedit a fi insuficiente pentru patronii gălăţeni care au luat cu asalt Oficiul Teritorial al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (OTIMMC) Galaţi. Potrivit primelor estimări făcute de reprezentanţii întreprinzătorilor, mai mult de jumătate dintre cei care s-au înscris în programele naţionale au rămas, deocamdată, fără fondurile nerambursabile.
Citiţi şi: Patronii vor ajunge mai greu la banii statului
Spre exemplu, doar şase din cei 14 oameni de afaceri care s-au înscris în cursa sumelor puse la bătaie prin „Programul de modernizare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă", au fost acceptaţi până în prezent.
Restul, deşi au proiectele declarate eligibile, trebuie să aştepte suplimentarea bugetului total, care, anul acesta s-a ridicat la cinci milioane de lei.
„Avem foarte mulţi solicitanţi. Mai mulţi decât bugetul alocat. Sunt oameni de afaceri din toate domeniile de activitate care, împinşi de criza financiară, speră să obţină fonduri nerambursabile cu care să-şi salveze fabricile. Avem proiecte deja acceptate şi altele care se află pe listele de aşteptare pentru că finanţările sunt acordate în limita bugetului alocat", au explicat surse din cadrul OTIMMC.
Cele şase firme care au fost acceptate până în prezent, respectiv SC Aladin, SC Dinalucri, Sc Algorithm, SC Euroter Distribution, SC Bulls şi SC Mondo Computers, au solicitat statului câte 80.000 de lei, adică suma maximă acordată fiecărui beneficiar.
Un alt program apreciat de patronii gălăţeni este cel pentru susţinerea meşteşugurilor. Aici fost deja acceptate două firme, respectiv SC Eco Terra şi SC Colorart, care au solicitat fonduri nerambursabilă în valoare totală de o sută de mii de lei.