Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chiriţoiu: Comisionul de rambursare anticipată ar trebui eliminat urgent

Publicat in Romania Libera, joi 22 aprilie 2010 ·

Adoptarea directivei europene privind comisionul de rambursare anticipată la credite ar trebui să se facă în regim de urgenţă pentru a putea fi aplicată de la 1 iunie, a declarat, joi, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, citat de Mediafax.

"Chiar şi fără extinderea ariei de aplicare a directivei şi la creditele cu garanţie şi la cele deja luate, aplicarea prevederii ar putea fi întârziată dacă se adoptă prin lege şi nu prin ordonanţă de urgenţă, având în vedere că vine şi vacanţa parlamentară. Eu aş prefera ordonanţă de urgenţă, dar Guvernul încearcă să evite acest tip de acte normative", a spus Chiriţoiu.

Începând cu luna iunie 2010, comunitatea bancară va limita la 1% comisionul de rambursare anticipată pentru creditele de consum negarantate, cu valori cuprinse între 200 şi 75.000 de euro, potrivit unei directive a Comisiei Europene.

Directiva 2008/48/CE prevede că obligaţia băncii de limitare a comisionului de rambursare anticipată nu este aplicabilă în privinţa contractelor de credit garantate cu ipotecă asupra unui bun imobil sau garanţii similare, a contractelor de credit pentru dobândirea/păstrarea proprietăţii unui imobil sau a celor a căror valoare este mai mică de 200 de euro şi, respectiv, mai mare de 75.000 de euro.

Autoritatea de Concurenţă a recomandat Autorităţii pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) eliminarea comisionului de rambursare la toate tipurile de credite, garantate sau negarantate, dar şi la cele care au fost deja acordate, propunere contestată de comunitatea bancară.

"Băncile vin cu argumente pe care eu nu le cred. Unul dintre acestea este că pentru a acorda credite pe 30 de ani, şi ele se împrumută pe 30 de ani, şi prin rambursarea anticipată a creditului le-ar da peste cap calculele. Eu nu cred acest lucru pentru că băncile se împrumută pe termen scurt. Un alt argument este cel al profit

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 3 ore
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 7 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum o ora
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum o ora
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

Zelenski: Avem o şansă bună de a pune capăt rapid acestui război / Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război - tăcerea

News.ro acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că vede o şansă bună de a se pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru o încetare provizorie a focului de 30 de zile, iar Moscova a declarat că va fi

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

15°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

16°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°