S-au înţepenit avioanele pe aeroporturi, că se tot plimbă cenuşa scuipată de vulcan prin ceruri. Leneveau avioanele pe sol cu aripi degeaba. Nu decolau de frică cum că cenuşa aruncată în înălţime de un strănut al vulcanului să nu înfunde motoarele. Dar oare sufletele nu decolează nici ele spre ceruri? Cum se zice că se întâmplă după ce corpul omenesc îşi termină treaba pe pământ.
Se zice că după moarte sufletul decolează ca de pe un aeroport spre ceruri. Cred cu tărie în această teorie, pentru că refuz explicaţia meschină, ucigătoare de speranţe că o dată cu moartea totul devine hrană a viermilor. Păi, dacă zgârciul de la genunchi şi chiar tăria osului pot să fie mestecate de viermii descompunerii, ar fi urât ca şi sufletul, superbul suflet, să fie păpat de viermi.
Există unele din filosofii ale existenţei omului pe pământ care zic cum că sufletul omului după moarte devine un fel de aparat de zbor care se înalţă din nimicnicia lui de jos. Cât se înalţă aparatul de zbor - suflet - depinde de faptele bune făcute de omul respectiv în timpul trecerii lui prin viaţă. Se zice că, dacă ai fost un om bun care ai făcut mult bine, îţi încarci rezervoarele sufletului pentru perioada de aparat de zbor după moarte şi, dacă acest combustibil alcătuit din fapte bune este destul, zbori înalt, spargi graniţele universului pământesc şi intri în zone mai aproape de Dumnezeire.
Dacă însă ai fost lipsit de generozitate, meschin, invidios, măcinat de gânduri piezişe şi pline de umbră, ba chiar ţi-a plăcut să faci rău, în rezervoarele sufletului există puţin combustibil pentru înălţarea de după moarte. Şi cu acest puţin combustibil sufletul tău zboară jos, ba chiar este trimis la recirculare pe pământ, oferindu-i-se şansa ca într-o altă reîncarnare să încerce să facă mai mult bine.
Ei bine, decolarea, înălţarea spre ceruri a aparatului de zbo
