Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Îmbulzeală la târgurile de joburi

Publicat in Adevarul, vineri 23 aprilie 2010 · ·

Două burse de locuri de muncă au atras, astăzi, mii de şomeri şi studenţi. Oamenii au stat la coadă zeci de minute pentru a-şi putea lăsa CV-urile la angajatorii participanţi la Bursa generală de locuri de muncă de la Agenţia Naţională de Ocuparea Forţei de Muncă şi Târgul „Angajatori de top”.

Bursa generală a locurilor de muncă organizată de Agenţia Naţională de Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) s-a deschis, în această dimineaţă, la ora 09,00, la Palatul Copiilor. Încă de la prima oră, coada se întindea deja pe zeci de metri, sute de şomeri aşteptând să vadă oferta de joburi.

„Sunt 2.474 de locuri de muncă în domenii variate, de la consultanţă financiară până la confecţii", a explicat Maria Vintilă, director coordonator adjunct al bursei. Singura pretenţie a şomerilor, majoritatea rămaşi fără joburi după restructurările din ultima perioadă, era un salariu decent. „Caut un loc de muncă în confecţii-încălţăminte, căci firma la care lucram nu a mai mers. Nu ştiu dacă reuşesc să găsesc ceva, dar măcar încerc", a spus Adriana Burgescu.

La ora 11.00, la două ore după deschiderea bursei, organizatorii au spus că peste 2.000 de oameni au trecut pe la bursa de locuri de muncă şi şi-au lăsat datele la angajatori. Târgul este deschis doar astăzi.

Sute de tineri şi-au depus CV-ul la „Angajatori de top“,

„Angajatori de top", cel mai mare târg din ţară

Dacă la prima bursă puteau să se ducă şi persoanele fără studii, la „Angajatori de top", târgul deschis astăzi la Sala Palatului din Capitală, cerinţele au fost ridicate. Studenţii, dar şi persoanele cu mai multă experienţă vor găsi timp de două zile peste 1.600 de oferte, cu 30% mai multe locuri de muncă decât la ediţia de anul trecut.

Sute de vizitatori s-au înghesuit încă de la deschiderea târgului pentru a fi primii care îşi lasă CV-urile la cele pest

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 4 ore
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

Premierul Netanyahu: Doar jumătate dintre ostaticii israelieni din Gaza mai sunt în viață

Libertatea acum 4 ore
În cadrul unei ședințe cu ușile închise a Comisiei pentru Afaceri Externe și Apărare a Knesset-ului de duminică, premierul Benjamin Netanyahu le-a spus parlamentarilor israelieni că doar jumătate din cei 97 de ostatici ținuți de Hamas în Fâșia Gaza

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum 6 ore
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

12 persoane au fost arestate în Iran, fiind acuzate de colaborare cu Israelul

Mediafax acum 5 ore
Gardienii Revoluţiei au adăugat că cei 12 au fost arestaţi în şase provincii iraniene diferite, dar nu au precizat când. „Deoarece regimul sionist şi susţinătorii lor occidentali, în special Statele Unite, nu au reuşit în obiectivele lor sinistre îm

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 7 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

Știri Constanța Accident între un autoturism și o motocicletă, în Constanța!

Ziua Constanta acum 8 ore
Astăzi, 22 septembrie 2024, un accident rutier s-a produs în Constanța. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Dobrogea, evenimentul s-a produs între un autoturism și o motocicletă, la intersecția dintre străzile Baba Novac cu Biruinței. La fața l

Max Verstappen, fără victorie și după Marele Premiu de Formula 1 de la Singapore. Sunt deja opt curse în care nu a câștigat

HotNews acum 7 ore
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Ve

Marius Tucă Show începe luni, 23 septembrie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Gen. (R) Eugen Bădălan

Cancan acum 4 ore
Invitatul zilei este Gen. (R) Eugen Bădălan, fost șef al Statului Major General al Armatei Române. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Debut în Ligue 1 pentru internaționalul român! » La 20 de ani, a intrat direct titular

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Umit Akdag (20 de ani), fundașul central cu două meciuri în naționala U21 a României, a debutat pentru Toulouse în Ligue 1. El a fost titular în meciul pierdut cu Brest, scor 0-2.

Preşedintele Isaac Herzog neagă implicarea Israelului în explozia pagerelor Hezbollah

HotNews acum 5 ore
Israelul pare să nege implicarea sa în exploziile pagerelor membrilor grupării islamiste şiite libaneze Hezbollah, care au făcut zeci de morţi şi mii de răniţi săptămâna aceasta în Liban, scrie duminică agenția de presă DPA, citată de Agerpres. Preş

Vremea

București
acum

17°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

18°/30°
joi

19°/28°
Iasi
acum

14°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

16°
lun.

16°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

11°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

13°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/27°