A avut o viaţă zbuciumată, însă cu mult optimism a reuşit să fie în preajma celor pe care îi iubeşte. Îşi dedică viaţa copiilor, acasă şi la serviciu.
Destinul a făcut ca Daniela Fişcu să fie înconjurată mereu de copii. Părinţii i-au îndreptat cariera spre partea economică, în ciuda faptului că nu îi plăcea. „Nu am putut să învăţ pentru examenul de la ISE şi am picat. După aceea m-am îndreptat către Crucea Roşie. Poate dacă nu dădeam la ISE, deveneam învăţătoare. Mi-ar fi plăcut foarte mult“, îşi aminteşte asistenta. Acum face tot ceea ce îşi putea dori. De mai bine de 13 ani este asistentă pediatru şi se bucură că îi ajută pe copii. „Este minunat să fiu în preajma celor mici. Am mai multe specializări (psihiatrie, diabet), însă nu am vrut să mă reprofilez. Lucrând cu bătrânii, mi-am dat seama că nu pot să fac altceva. Copiii sunt viaţa mea“, recunoaşte Daniela Fişcu.
Se bucură de sprijinul soţului, deşi îl neglijează în ultimul timp. În afara studiilor pe care le-a realizat, Daniela face cursuri de aparatură tehnică şi biomedicală. „Mă ocup mult de fetiţa noastră şi mă dedic întru totul jobului. Din păcate, nu prea am timp de soţul meu, dar mă înţelege şi nu şi-a manifestat nemulţumirea“, dezvăluie asistenta pediatru.
Este mereu jovială
Îi place să stea în preajma copiilor şi regretă că nu a putut să devină învăţătoare. „Nu aş fi suportat să fiu profesoară, să mă lupt cu tinerii mari, care sunt foarte agitaţi şi fac multe probleme. Aş fi vrut să îi învăţ pe cei mici, din clasele I-IV, abecedarul şcolii. Am instinct didactic, însă faptul că am dat examen la ISE m-a făcut să pierd un tempo“, mai spune Daniela.
Fire activă, Daniela călătoreşte mult, iar în acest an vrea să depăşească graniţele ţării. „Am urcat pe munte. Fiecare concediu pentru mine este foarte activ. Merg la munte, la mare. Ador să vizitez mănăstiri, iar