Nu toţi cei care privesc printr-o fereastră văd acelaşi

lucru,

dincolo este o lume care dispare în paharul gol al însetatului, aici chiar băutorul de absint dispare în sine aşa cum fac norii deasupra unui oraş, femeia stă la creştetul bărbatului în timp ce Dumnezeu iese din trupul acestuia şi se face şi el

nevăzut -

(scriu la marginea patului chiar despre acest lucru, nu sunt văzut de nimeni, rîndurile dispar şi ele, unul după altul, bărbatul nu se mai trezeşte în trupul femeii, ziua ei se dilată,

ziua lui se face turlă de biserică din care ies pe rînd toţi

cei care

au stat şi m-au numărat de cîte ori mă pierdeam în aceste versuri,

aşa cum fac norii deasupra unui oraş, mulţi dintre cei care privesc se adună în setea mea, mai ales femeile cărora nu le-am desfăcut nasturii la

timp

şi au îmbătrînit în aceleaşi rochii

pline de flori acum şterse

ca de pe un prosop de vase desenele ţesute

cu o mie de ani în urmă,

aşa cum sunt norii deasura unui oraş mort) -

nici Dumnezeu nu se mai întoarce în casa din care a

fost izgonit,

umbra lui nu se mai vede, respiraţia lui nu se mai simte, aerul duhneşte mort în cerul gurii închise -dar nu toţi văd acelaşi lucru, deşi privesc în aceeaşi

direcţie:

eu văd cum se pierd norii,

femeia vede cum Dumnezeu iese din trupul bărbatului,

bărbatul nu mai vede pe nimeni,

toţi cei din preajmă văd un bîlci prin care se plimbă fără

noimă

lumea, haine bătute de vînt într-un magazin second hand -

(dacă toată imaginea pe care o redau acum

apare ca o pată pe un cer senin,

cine s