E chiar o provocare a spiritului să încerci să identifici într-un debut care, de regulă, trece neobservat, semnele distinctive ale unei personalităţi creatoare.
Debutul devine eveniment literar de abia târziu, de regulă, după cel puţin câteva opere care confirmă o vocaţie, iar primul text capătă valoare numai din perspectiva operelor viitoare. Îţi trebuie ochi bun şi intuiţie fină să vezi dincolo de primele pagini semnul celui ales de cuvinte, al geniului sau al cabotinului. Adevărul e că punem pe seama textului de debut toată experienţa noastră de lectură.
În volumul de debut "Ningea în Bărăgan" al lui Fănuş Neagu există metamorfoze ale instanţelor narative uşor de observat de la o povestire la alta. Ele sugerează în primul rând o formă de reflexivitate a autorului asupra artei narative şi în al doilea rând, o apropiere, cel puţin formală de structura narativă din "Hanu Ancuţei", dar fără rafinamentul naratologic sadovenian.
Chiar dacă se simte diferenţa dintre capodopera din miezul creaţiei maestrului şi volumul de debut al unui tânăr prozator în perioada dogmatică a anilor '50 ai secolului trecut, totuşi o formă de raportare la model există. O soartă specială a avut povestirea "Nu mai e loc pe lume", cu care Fănuş Neagu a debutat în vara anului 1954 ("Tânărul scriitor", nr. 7 (iulie), 1954). Povestirea va fi cuprinsă cu titlul schimbat, "Duşman cu lumea", în primul volum, "Ningea în Bărăgan", apoi exclusă de la orice reeditare. Este o povestire ascunsă de autor şi ignorată de critica literară.
Azi, după mai bine de jumătate de veac, "Duşman cu lumea" este o povestire ca şi nouă, care ar merita să primească exerciţiul critic, exprimat "cu retina odihnită", cum ar spune G. Gălinescu. Dar mai e şi o formă de curiozitate. Azi, din perspectiva devenirii operei, din perspectiva întregului la care avem acces, ce este "in nuce"
