Are citirea post festum a ziarului vreo noimă? Probabil că, atunci cînd este vorba despre cotidiene, răspunsul este negativ. Dacă însă luăm în considerare săptămînale de informaţie culturală sau reviste (literare, economice sau politice) care apar o dată pe lună, lucrurile devin mai nuanţate. Îmi pun, de fapt, această întrebare de fiecare dată cînd găsesc în cutia poştală ultimul Observator cultural trimis de la Bucureşti sau cînd descopăr, cu o întîrziere de cîteva zile (uneori chiar şi săptămîni!), pierdut într-un morman de ziare, scrisori încă nedeschise sau alte foi volante, cîte un exemplar din Economist sau ultimul The New York Review of Books. Citesc mai întotdeauna cu întîrziere aceste publicaţii, care sînt şi nu sînt legate de actualitatea imediată. Privind mai atent lucrurile, îmi dau seama că, de fapt, întrebarea este aceea a lui „cît de «imediată» este actualitatea aşa-zis imediată?“. Efectele unui eveniment de mare actualitate se pot acumula pentru a se extinde în timp: mă gîndesc, de exemplu, la teribilul accident care a avut loc ieri, lîngă Smolensk. Impactul ştirii în care se anunţă prăbuşirea avionului în care se aflau atîtea personalităţi ale statului polonez este imediat, dar efectul acestui eveniment va fi, probabil, unul pe termen lung. Pe de altă parte, descrierea, pe ultima pagină a Observatorului din 11-17 martie, a Premiilor Oscar, ajuns la mine cu o întîrziere de vreo două săptămîni, nu mai prezintă nici un interes. În acelaşi număr al revistei, citesc însă cîteva articole care rămîn interesante, în ciuda „defazajului“ în timp, şi la care m-aş putea reîntoarce şi peste alte două-trei săptămîni, ba chiar şi cîteva luni de zile mai tîrziu: un articol despre Petru Creţia, o „Bifurcaţie“ despre situaţia facultăţilor de matematică din România, o discuţie pe tema „cartea şi statul“ şi un lung discurs al lui Norman Manea despre „Monumentele