Peste 20 de ONG-uri din Buzău se vor bate în 2010 pentru finanţarea unor proiecte care vor fi finanţate de către municipalitate pe teme de interes local.
Pentru astfel de activităţi Primăria Buzău a alocat pentru anul în curs suma de 75 de mii de lei, cu 25 la sută mai puţin faţă de bugetul alocat anul trecut pentru astfel de activităţi.
Responsabilii din cadrul primăriei care analizează dosarele de finanţare depuse de ONG-uri, spun că pentru anul 2010 sumele s-au micşorat din cauza crizei financiare.„Veniturile la buget au fost mai mici şi doar atât ne-am putut permite să finanţăm anul acesta. Avem un buget de criză de 75 de mii de lei pentru activităţile de interes local şi din acest motiv n-am mai impus o sumă maximă la finanţarea unui proiect”, ne-a declarat Florea Androne, consilier în cadrul Primăriei Buzău
Crucea Roşie este unul dintre ONG-urile active de la nivelul municipiului care va depune în acest an mai multe cereri de finanţare pentru activităţi de interes local.
Directorul filialei din Buzău, Floarea Bârzu, speră să atragă cât mai mulţi bani pe proiecte care vizează promovarea educaţiei sanitare în şcoli, activităţi de vacanţă cu profil de educaţie civică şi concursuri.„Am depus până acum patru cereri de finanţare în valoare de 10 mii de lei fiecare. Vrem să dezvoltăm printre altele activităţile comunitare şi de voluntariat promovate de Crucea Roşie. De asemenea ne dorim şi o finanţare pentru acordarea primului ajutor pe perioada verii”, mai spune Floarea Bârzu.
Conştienţi de bugetul limitat aferent anului 2010, reprezentanţii altor organizaţii nonguvernamentale din Buzău spun că deja nu-şi mai fac iluzii pentru finanţarea în totalitate a activităţilor pe care le derulează de ceva timp în interes local.„Deşi condiţiile de finanţare nu sunt drastice suntem conştienţi că vor exista bani pentru toată