Trei eleve de la Colegiul Tehnic Alexe Marin din Slatina îşi săvârşesc acum pedeapsa după ce au fost prinse fumând în şcoală. Fetele regretă fapta şi spun că nu se va mai repeta.
Dacă nu respectă şcoala sau nu le place să înveţe, elevii trebuie să cunoască şi munca de jos. La asta s-au gândit câţiva directori de unităţi şcolare din Slatina, care din dorinţa de a nu mai repeta greşeala pedepsesc aspru elevii.
Iuliana, Cristina şi Silvana sunt eleve în clasa a X-a la Colegiul Tehnic Alexe Marin din Slatina. Pentru că au fost prinse fumând în baie, fetele au fost eliminate trei zile, perioadă în care îngrijesc curtea şcolii, fac muncă de bibliotecă sau trebăluiesc în atelierele şcolii. „Am întârziat la ora de psihologie şi ne-a prins doamna directoare la baie şi ne-a pedepsit. E mai bine la şcoală decât să facem treabă pe aici“, spune Cristina în timp ce strânge gunoaiele din curtea şcolii. „O să fim atente şi nu o să mai greşim ca să nu mai fim pedepsite niciodată“, o completează Iuliana.
Eliminări şi la Radu Greceanu
Directorul colegiului crede că numai aşa elevii ar putea aprecia mai mult cartea. „Conform regulamentului intern al şcolii elevii pot fi sancţionaţi cu mustrare scrisă, eliminare, perioadă în care vin la şcoală şi desfăşoară fie activităţi de bibliotecă sau în atelierele şcolare. Odată ce fac prostii, fiind pedepsiţi vor vedea că e mai bine să respecţi şcoala în care înveţi“, a precizat prof Elena Zanfirescu, directorul Colegiului Alexe Marin din Slatina.
Colegiul Tehnic Alexe Marin din Slatina nu este singura şcoală unde se aplică astfel de pedepse. Şi la Colegiul Radu Greceanu, elevii care încalcă regulamentul şcolii muncesc în folosul comunităţii. „Una dintre pedepse este eliminarea de la 3-5 zile, sau îi punem să cureţe locul faptei. În general prestează muncă în folosul comunităţii dacă greşesc“, a spus prof