Sistemul sanitar din România mai dă o lovitură scenei româneşti. Vă amintiţi de Toni Tecuceanu? S-a spus că actorul ar fi făcut gripă nouă, apoi medicii au recunoscut că a murit din cauza unei infecţii pe care a contractat-o în Spitalul „Matei Balş”. Avea 37 de ani. La câteva luni distanţă, drama s-a mutat din televiziune la operetă. Amelia Antoniu, prim-solistă a Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian”, în vârstă de 36 de ani, a intrat în comă profundă la Spitalul CFR2, după o banală operaţie de cauterizare a unei răni pe colul uterin. Ea a fost mutată la Spitalul Universitar, iar medicii sunt, cunoaşteţi exprimarea, “rezervaţi” în privinţa şanselor sale de viaţă. Mama artistei, Paula Antoniu, susţine că de vină ar fi o infecţie intraspitalicească (numită ştiinţific nosocomială) contractată la CFR2.
Între cele două drame de pe scenă, cine ştie câte s-au mai petrecut în culise, într-o ţară în care medicii refuză constant să recunoască evidenţa. Din calcule meschine, raportările spitalelor despre infecţiile nosocomiale se situează mult sub media europeană. Potrivit administratorilor de clinici, la noi mediul este mai steril decât în Austria, Franţa sau Statele Unite. Oare de aceea Tăriceanu s-a tratat la Merignac, iar Traian Băsescu s-a operat la Viena, acolo unde de curând a născut şi un fost ministru, Monica Iacob-Ridzi?
Mi se pare demnă de Kafka reacţia doctorului Constantin Tănase, directorul Spitalului CFR2, care a fost sunat de colega mea Milena Niţă pentru o declaraţie în cazul Ameliei Antoniu: nu dă niciuna FĂRĂ ACORDUL SCRIS AL PACIENTEI. Care, vedeţi bine, e ventilată artificial. Mi-ar fi plăcut să aflu şi cum stă acest spital cu raportările despre infecţiile nosocomiale. România Liberă a scris că, pe lângă Amelia, o altă femeie s-ar afla în comă din aceleaşi motive! Şi că în ultima perioadă au existat şase persoane infectate la CFR2. @N_P