Nu e nevoie să fii vinovat de ceva ca să fii responsabil, dar e nevoie să fii responsabil dacă eşti vinovat. Am văzut cu câteva zile în urmă o emisiune la televizor în care, la un moment dat, Adrian Ursu îl întreba pe Victor Ponta despre alianţa pe care partidul său a făcut-o cu PRM în Consiliul General al Primăriei Bucureştiului. Preşedintele PSD a explicat că nu e vorba despre o alianţă şi că îşi asumă responsabilitatea pentru confuzia creată. Moderatorul l-a într

Nu e nevoie să fii vinovat de ceva ca să fii responsabil, dar e nevoie să fii responsabil dacă eşti vinovat.

Am văzut cu câteva zile în urmă o emisiune la televizor în care, la un moment dat, Adrian Ursu îl întreba pe Victor Ponta despre alianţa pe care partidul său a făcut-o cu PRM în Consiliul General al Primăriei Bucureştiului. Preşedintele PSD a explicat că nu e vorba despre o alianţă şi că îşi asumă responsabilitatea pentru confuzia creată. Moderatorul l-a întrebat atunci exact ce l-aş fi întrebat şi eu: „Ce înseamnă asta? Ce aveţi de gând să faceţi ca să corectaţi problema?“. Ponta s-a uitat mirat pe sub ochelari şi a rămas mut. Parcă îi vedeam gândurile: „Cum adică ce am de gând să fac? Tocmai mi-am asumat responsabilitatea. Ce altceva mai vreţi de la mine?“. Asta e ceva foarte tipic la noi. Avem o relaţie specială cu noţiunea de responsabilitate. O echivalăm cu vina. Ca atare, dacă putem, trebuie să facem în aşa fel încât să nu fie vina noastră. Dacă nu putem, atunci ne recunoaştem vinovaţi şi gata. Asta e. Sfârşitul poveştii. Pe lumea asta, noţiunea de responsabilitate e diferită. Subtil, dar fundamental. Ea nu implică neapărat vina, dar implică cerinţa asupra celui care o poartă de a rezolva problema, de a face tot ce-i stă în putinţă pentru remedierea situaţiei sau pentru progresul cauzei, după cum e cazul. Nu e nevoie să fii vinovat de ceva ca să fii responsabil, dar e nevoie