Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum câştigă un demnitar 240.000 de lei pe an

Publicat in Romania Libera, vineri 23 aprilie 2010 · ·

Premierul Emil Boc susţinea la sfârşitul anului 2008 că demnitarii şi funcţionarii de rang înalt nu pot face parte din mai mult de două consilii de administraţie ale societăţilor de stat.Cu toate acestea, declaraţia sa de intenţie nu s-a materializat niciodată „Este nevoie şi de solidaritate din partea demnitarilor prezenţi în Consiliile de Administraţie care trebuie să strângă cureaua într-o situaţie dificilă", declara Emil Boc la 23 decembrie. Premierul prelua de fapt o propunere venită din partea consilierei sale în probleme economice, Andreea Vass Paul.Care a rămas de fapt la stadiul de propunere. „A fost ideea mea. Ce să spun? A rămas în aer", a declarat Vass pentru România liberă.

Hotărârea de Guvern care a urmat totuşi s-a limitat la plafonarea indemnizaţiei de şedinţă în Consiliile de Administraţie ale statului la 1% din salariul directorului. Cumul de funcţii în instituţiile şi companiile statului a rămas neatins, iar veniturile celor abonaţi la prezenţa în conducerea şi consiliile de administraţie ale statului au rămas consistente, după cum demonstrează chiar declaraţiile de interese ale oficialilor.

Ministerele Economiei, cel de Finanţe şi cel al Dezvoltării performează la cumulul de funcţii

Cei care au profitat de bâlbâiala guvernamentală pe acest subiect provin în special din ministerele conduse de Adriean Videanu, Sebastian Vlădescu şi Elena Udrea.

Un caz ilustrativ este cel al directorul de cabinet al ministrului Economiei, Marian Ţurlea care a fost prezent anul trecut în mai multe CA. Potrivit declaraţiei de avere pe 2009, îl găsim pe Ţurlea în consiliile de administraţie de la SC Eon Gaz România, SC Distrigaz Comfort SA, SC Hidrotehnica, SC Romgaz, dar şi membru în consiliul de supraveghere la SC Petrom OMV SA. El ne-a declarat că nu a fost o prezenţă permanentă în aceste CA. „Am stat şi doar o lună la Romgaz sau Hidrotehni

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump, noi amenințări la adresa lui Volodimir Zelenski: „Dacă cineva nu vrea un acord, nu va mai fi prin preajmă mult timp”

Libertatea acum 2 ore
Donald Trump și-a continuat luni amenințările mai mult sau mai puțin voalate la adresa președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, pe care îl acuză că respinge eforturile sale de a pune capăt războiului.

Felicia Ţilea Moldovan a murit. Fosta vicecampioană mondială la aruncarea suliței avea 57 de ani

HotNews acum 5 ore
Felicia Țilea Moldovan, vicecampioană mondială la aruncarea suliței, a decedat luni la vârsta de 57 de ani, potrivit graiulsălajului.ro și Agerpres. Fosta atletă s-a stins din viață în Spania, acolo unde era stabilită de mai bine de două decenii. Ce

„Semne concrete de boală psihică” găsite la şoferul care a intrat cu maşina în mulţime la Mannheim

News.ro acum 2 ore
Un şofer a intrat luni cu maşina într-o mulţime în centrul oraşului Mannheim din Germania, omorând două persoane, înainte de a fi arestat de poliţie. „Avem indicii concrete că autorul era bolnav mintal, motiv pentru care ancheta se concentrează asup

„Am un mesaj”. Anunțul lui Nicușor Dan după ce Elena Lasconi a anunțat că nu exclude să iasă din cursa prezidențială în favoarea lui Ilie Bolojan

HotNews acum 4 ore
După ce lidera USR, Elena Lasconi, a declarat că retragerea ei din cursa pentru Palatul Cotroceni în favoarea lui Ilie Bolojan este „negociabilă”, primarul Capitalei, Nicușor Dan, a punctat luni seară că nu există „candidatura” președintelui interim

Traian Băsescu, avertisment sumbru: „Fără sprijinul SUA, Ucraina va capitula. Problema e că urmăm noi”

HotNews acum 2 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat luni seară că, în cazul în care SUA vor opri sprijinul pentru Ucraina, „nu va mai putea fi vorba de un acord de pace, ci de capitularea” Kievului în fața Rusiei. El a atras atenția, însă, că după acest mom

Trump anunţă că tarifele vamale pentru Canada şi Mexic vor intra în vigoare de marţi. Cum răspund cele două state

Libertatea acum 2 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că nu există nicio şansă ca Mexicul sau Canada să împiedice intrarea în vigoare, marţi, a unor tarife vamale de 25% impuse de SUA, ceea ce a făcut ca pieţele financiare să se clatine în faţa perspec

Investiție uriașă, de 100 de miliarde de dolari. Cel mai mare producător de cipuri din lume vrea să deschidă 5 noi fabrici în SUA. Trump: „E o chestiune de securitate națională pentru noi”

HotNews acum 4 ore
Directorul executiv al Taiwan Semiconductor Manufacturing Company (TSMC), cel mai mare producător de cipuri din lume, a anunțat, luni, că gigantul din industria tehnologiei va investi 100 de miliarde de dolari în SUA, unde vrea să construiască cinci

Nicuşor Dan crede că Volodimir Zelenski a greşit ”intrând într-o retorică” la întâlnirea din Biroul Oval: El avea un obiectiv, să semneze acel acord

News.ro acum 6 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, candidat independent la Preşedinţia României, a subliniat că Volodimir Zelenski a greşit în întâlnirea cu Donald Trump, în Biroul Oval, deoarece avea ca obiectiv să semneze acordul privind mineralele. ”A f

Ilie Bolojan a discutat la telefon cu secretarul general al NATO, Mark Rutte

Mediafax acum 6 ore
Administraţia Prezidenţială a anunţat că „preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a avut luni, 3 martie 2025, o convorbire telefonică cu Secretarul General al NATO, Mark Rutte.” Sursa menţionată a mai spus ce au discutat cei doi lideri. „Î

Papa Francisc a suferit luni două crize respiratorii „acute”. Ventilaţia mecanică neinvazivă a fost reluată

News.ro acum 6 ore
Papa Francisc a suferit luni două crize de insuficienţă respiratorie acută şi primeşte din nou „ventilaţie mecanică neinvazivă” pentru a-l ajuta să respire, a anunţat luni Vaticanul, relatează AFP şi Reuters. Potrivit ultimului buletin de sănătate p

Vremea

București
acum

mar.

0°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
vin.

8°/17°
Iasi
acum

mar.

1°/13°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
vin.

8°/18°
Constanta
acum

mar.

1°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/10°
Cluj-Napoca
acum

-4°
mar.

-4°/10°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
vin.

6°/16°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°
vin.

8°/17°