Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trei decenii cu "Solidaritatea"

Publicat in Romania Libera, vineri 23 aprilie 2010 ·

Afost o victorie clară a „Soli­da­rităţii", numele prescurtat al Comitetului de Coordonare Naţională al Sindicatelor Autonome In­dependente din Polonia. Această organizaţie a provenit din 32 de comitete de întreprinderi de pe tot întinsul Poloniei.

Şaua pe vacă, spunea Stalin cu cinism

Anul acesta se împlinesc 30 de ani de când a luat naştere „Solidaritatea". Sindicatul s-a înfiinţat pe baza a ceea ce se cheamă „Acordurile de la Gdansk" din 31 august 1980. Acestea sunt fructul negocierii dintre liderii organizaţiei şi puterea comunistă. Dacă în 1989 victoria „Solidarităţii" în alegerile parţial libere a luat prin surprindere (aceasta având loc în contextul deschiderii gorbacioviste), cu atât mai mult acordul de la Gdansk la care participase guvernul comunist şi care oficializa o organizaţie în esenţă necomunistă a atras atenţia. Acest lucru nu se putea probabil întâmpla decât cu ajutorul unui trecut diferit, particular Poloniei.

Stalin a spus odinioară că mai uşor este a aşeza o şa pe vacă decât comunismul în Polonia. Cu această afirmaţie, georgianul a făcut o bună caracterizare, pentru că Polonia este singura ţară din spaţiul sovietic care a refuzat să-i ridice o statuie. Coabitarea dificilă a guvernului comunist cu restul societăţii (oameni, organizaţii, Biserică) după 1945 pleacă de la o relaţie dificilă dintre Polonia şi URSS după primul război mondial. Împărţirea Poloniei în 1939 între Germania nazistă şi Uniunea Sovietică a reamintit polonezilor de desfiinţarea statului în secolul al XVIII-lea şi încorporarea parţială a acestuia în Imperiul ţarist.

Plecând de la această istorie, după 1945 Polonia a fost singurul stat în care toate revoltele sociale majore au condus la schimbarea de guvern.

Prima dată s-a întâmplat în 1956, când Edward Ochab, liderul polonez cel mai loial lui Stalin, a fost înlocuit cu Wladyslaw Gomulka. A doua o

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 3 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum o ora
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 2 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Cu cât vinde ANAF un Golf din 2004, cu numărul „FBI”. Licitația va avea loc pe 3 octombrie 2024

Gandul acum o ora
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) scoate la licitație un autoturism Volkswagen Golf 1K, din 2004, cu numărul „FBI”, cu preţul de pornire de 5.950 lei, fără TVA. Vânzarea va avea loc pe 3 octombrie la ora 11, la sediul Unităţii Fiscale

MAE recomandă evitarea oricărei călătorii în Liban, în contextul tensiunilor actuale

Ziua Constanta acum 27 minute
Ministerul recomandă ferm cetăţenilor români care se află deja în Liban să părăsească teritoriul acestui stat prin cursele aeriene încă disponibile. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte că, în contextul celor mai recente evoluţii ale si

MAE reaminteşte românilor să evite orice călătorie în Liban

Mediafax acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că, în contextul celor mai recente evoluţii ale situaţiei de securitate din Republica Libaneză şi al riscului crescut de escaladare, este în vigoare un avertisment de călătorie pentru Republica Libaneză, niv

Proiectul care prevede prelungirea plafonării RCA până la sfârşitul anului, în dezbatere

Mediafax acum o ora
Decizia de prelungire a fost luată „luând în considerare faptul că împrejurările care au determinat disfuncţionalităţi pe piaţa asigurărilor persistă, acestea fiind cele care au condus la adoptarea Hotărârii Guvernului nr. 1326/2023 privind stabilir

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 6 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Marcel Boloş: Nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv. E nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal

News.ro acum 4 ore
Ministrul Finanţelor Publice, Marcel Boloş, a declarat luni că nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv, el arătând că este nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal. ”Nu s-a pus prob

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 4 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Vremea

București
acum

21°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
Iasi
acum

20°
lun.

14°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
Constanta
acum

18°
lun.

18°/23°
mar.

18°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

18°
lun.

13°/27°
mar.

15°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°