Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, joi seară, că va propune în proiectul de modificare a Constituţiei să se revină la sistemul de mandat prezidenţial de patru ani.
Mircea Geaonă a mai precizat că doreşte organizarea unor alegeri anticipate în anul 2012, pentru ca alegerile prezidenţiale să se suprapună, din nou, cu cele pentru Parlament.
Mai citiţi şi:
Cine a plătit pentru campaniile lui Băsescu şi Geoană
Reacţia lui Geoană: "Blaga minte sau este dezinformat"
"Voi propune revenirea la un sistem de mandat prezidenţial de patru ani. Riscul de a avea un preşedinte în România zece ani de zile, oricum este mult prea plictisitor şi este periculos. Înseamnă mult mai multe alegeri, înseamnă mult mai multă incertitudine politică şi înseamnă perpetuarea ficţiunii că un preşedinte, care este ales cu sprijinul unui partid, la Cotroceni nu o să facă politica acelui partid sau acel partid nu se va sprijini de preşedinte în exercitarea puterii sau a influenţei preşedintelui în această ţară", a declarat Mircea Geoană pentru Antena 3.
Fostul preşedinte al Partidului Social Democrat susţine că propunerea de prelungire a mandatului prezidenţial cu un an, făcută în 2003 chiar de către social-democraţi, s-a dovedit a fi un eşec.