Politicianul francez Mouloud Aounit, co-presedinte al ONG-ului "Miscarea impotriva rasismului si pentru prietenia intre popoare" (MRAP), considera ca sketch-ul umoristul Jonathan Lambert, in care este ironizat asa-zisul "salut romanesc" - executat cu palma intinsa, in semn de cersit -, contribuie la proferarea de "stereotipuri rasiste" si a anuntat ca va sesiza Consiliul Superior al Audiovizualului din Franta (CSA), autoritate independenta insarcinata cu respectarea deontologiei in mass-media, relateaza Le Post.
"Serviciile noastre juridice au urmarit cu atentie secventa din emisiune. Voi sesiza Consiliul Superior al Audiovizualului: institutia trebuie sa fie mai vigilenta in asemenea cazuri si trebuie sa le reaminteasca realizatorilor de emisiuni obligatiile care le revin in ceea ce priveste deontologia profesionala", a spus Aounit pentru Le Post.
"Consider intolerabila asemenea atitudine, care, in numele unei batalii impotriva corectitudinii politice sau pentru libertatea de exprimare, contribuie la vehicularea de clisee si stereotipuri inacceptabile", a mai precizat liderul MRAP.
Aounit s-a aratat de asemenea "stupefiat" ca atat realizatorul emisiunii, cat si ceilalti invitati n-au reactionat in niciun fel la acest "derapaj". "Toti (n.r.- cei din emisiune) au participat la proferarea de clisee rasiste", a spus acesta.
HotNews.ro a relatat, luni, despre un sketch al umoristului Jonathan Lambert dintr-o emisiune TV, difuzata in 17 aprilie pe postul public de televiziune francez France 2, in care acesta face un joc de cuvinte intre "Salutul Roman" si noul "Salut Romanesc" - "S'il vous plait, Messieurs, Mesdames!", rostit aplecat, cu mana intinsa si pe un ton rugator - textul tipic al cersetorilor din Hexagon. Politicianul francez Mouloud Aounit, co-presedinte al ONG-ului "Miscarea impotriva rasismului si pentru prietenia intre p