Nu stiu de unde aparusera. Erau doi. Mici cat doua perechi de sosete stranse ghem. Mai pufosi insa. Albi, cu niste dungulite sterse, gri. Stateau atat de apropiati unul de celalalt, incat nu-ti dadeai seama unde se termina primul ca sa inceapa al doilea. Doi catelusi ai strazii, pierduti sau parasiti de cateaua care i-a fatat, aciuati in fata blocului meu din Pantelimon.

M-am aplecat spre ei. Intotdeauna ma las pe vine cand e vorba de catei. Vreau sa-i asigur ca nu sunt deloc mai inalt decat ei. Ca a fost doar o impresie gresita de-a lor. Si ca-mi plac mai vreau sa-i asigur. I-am mangaiat pe amandoi. Ma priveau cu ochii aia duiosi si dadeau din codite. Ne-am harjonit cateva minute, apoi am plecat sa-mi fac treaba. Asa azi, asa maine, asa multe zile la rand. Cresteau vazand cu ochii.

La un moment dat, unul a disparut. M-am interesat pe la vecinii ce petrec mai mult timp prin fata scarii si-a blocului ce s-a intamplat cu el. Nimeni nu stia nimic. Pesemne s-a inhaitat cu alti maidanezi si-si face veacul prin alte parti ale junglei urbane. Cel putin asa vreau sa cred. A mai ramas doar unul. E ditai dulaul acum.

Aproape de fiecare data cand ies cu a mea catelusa, ca sa-si faca nevoile, sau la chioscul din spatele blocului, dupa tigari, ori ca sa plec spre oras cu diverse treburi, ne intalnim - eu si prietenul meu fara nume. El nu stie cum ma cheama pe mine, asa cum nici eu nu stiu cum il cheama pe el. Dar suntem prieteni.

Asa cum si Daisy a mea a primit cadou, din partea-mi, o tona de apelative, care mai de care mai sugubete, asa si pe maidanezul asta il strig in toate felurile. Intrebarea mea preferata, cand il vad, e "ce mai faci ma, tiganule?" ... Hai, spuneti-mi ca tre' sa-i zic "rrom" de fapt, ca sa va altoiesc!

Unde vreau sa ajung cu povestea asta? Pai, ma gandeam ieri, in timp ce-i mangaiam coama aia deasa