Printr-o strădanie de transpunere în amănunt, Ana Irimescu ne pune sub ochi, în variantă bilingvă, o parte din tratatul Quaestiones disputatae selectae: de fide et de cognitione al medievalului Mathaeus de Aquasparta.

Cum figura teologului franciscan nu are darul de a ne trezi în minte vreun ecou, pînă într-atît de necunoscut îi este numele, cîteva detalii biografice sînt binevenite. Născut în 1240 în neamul Bentivenghi din Umbria, o familie italiană de adîncă tradiţie ecleziastică, Mathaeus este nu numai un caz tipic de teolog şcolit de timpuriu în spiritul Ordinului Sfîntului Francisc, în rîndurile căruia intrase de altfel de la vîrsta de 14 ani, dar în plus este un exemplu de spirit care, în aceeaşi viaţă, reuşeşte simultan sub mai multe unghiuri: teologic este numit magister regens la Universitatea din Paris, la vîrsta de 34 de ani, unde ţine prelegeri de scolastică pe marginea filozofiei lui Aristotel, Bonaventura, Augustin şi Avicenna, administrativ ajunge ministru al Ordinul Franciscan la vîrsta de 47 de ani, pentru ca ierarhic să atingă rangul de cardinal un an mai tîrziu, numirea în această demnitate datorîndu-i-o Papei Nicolae al IV-lea.

Pentru un spirit de bătăioasă înzestrare doctrinară, ca cea a cardinalului de San Lorenzo, scena politică nu putea rămîne multă vreme departe, Mathaeus reprezentînd Biserica Catolică în conflictul care avea să-i opună, în Florenţa, Lombardia şi Romagna, pe guelfi (apărătorii puterii papale) ghibelinilor (adepţii puterii laice). Ca un amănunt de suculenţă istorică, adversarul lui Mathaeus la Florenţa avea să fie Dante Aligheri, poetul fiind silit să plece în exil în momentul în care tabăra ghibelinilor, din care făcea parte, va fi învinsă, urmarea fiind că autorul Divinei Comedii se va răzbuna în versuri pe rivalul său, înfierîndu-l într-una din terţinele Paradisului, şi adeverind astfel opinia