Un popor se reflectă şi în arhitectura care îl înconjoară. Cupolele clădirilor din Buenos Aires sfidează înălţimile, cu măreţia unor figuri aristocratice. Par să ameninţe, în gloria lor neegalată, par să spună că sînt străine de lumea ce se desfăşoară la zeci de metri sub ele. Par inaccesibile şi, totuşi, cu greu s-ar putea spune că sînt reci şi autoritare. Splendoarea lor copleşeşte, provoacă fiori, dar imprimă o senzaţie de adecvare şi de armonie. Există o coerenţă arhitecturală, neîmpărtăşită de alte oraşe, mai puţin sigure de înfăţişarea lor şi a celor care le umplu de viaţă. Capitala Argentinei nu se află printre acestea din urmă; ea este un oraş plin de încredere în sine.
Şi invenţiile locale sînt o sursă de mîndrie, dincolo de faptul că unii dintre inventatori au fost imigranţi, şi nu nativi ai ţării. În cartea sa ADN. Harta genetică a defectelor argentiniene, ziaristul şi scriitorul Jorge Lanata dedică un capitol invenţiilor compatrioţilor săi. Inaugurat cu un motto acid, compus din trei bancuri despre aroganţa argentiniană, capitolul demontează fascinaţia naţionalistă din jurul fiecărei invenţii. Folosindu-se de documente, Lanata afirmă, spre exemplu, că autobuzul (despre care orice argentinian ştie că a fost inventat în Buenos Aires, în 1928) fusese deja creat la Los Angeles, cu 14 ani înainte. Sistemul dactiloscopic, oficial inventat de un argentinian în 1891, fusese precedat, încă din Asia antică, de variante mai primitive ale marcării amprentelor digitale. Lista continuă necruţător cu informaţii care fie reduc din entuziasm, fie ironizează cultul nemăsurat al patentelor ce au schimbat lumea. Lanata aplică lovitura finală orgoliului naţional, scriind despre cel mai lat bulevard din lume (celebrul 9 de Julio din Buenos Aires) şi cel mai lat fluviu din lume (Rio de la Plata, aflat între Argentina şi Uruguay): „În cazul următor, invenţia a
