În linii mari exhaustive, deocamdată, aproape simultan, două tomuri academice readuc în memoria Occidentului si Răsăritului european figuri culturale din familia Cantemir. În ordine cronologică, la Chişinău, în colecţia „Academica", sub îngrijirea acad. Andrei Eşanu, a apărut un impunător volum, intitulat: Dinastia Cantemireştilor (2008), iar la Paris, în 2009, s-a tipărit voluminoasa carte a lui Ştefan Lemny, cu titlul: Les Cantemir. L'aventure européenne d'une famille princière au XVII-e siècle, având pe copertă un portret în culori al prinţului Antioh.

Volumul în limba română are, în anexă, un desfăşurat arbore genealogic al familiei Cantemir. De precizat că au colaborat şi cercetători de la Iaşi, între care specialistul în heraldică, Ştefan Gorovei. Baza documentară a celor două tomuri e numai în parte aceeaşi. Se înţelege, colectivul de cercetători români de la Chişinău a avut la îndemână o vastă sursă documentară în limba rusă. În Rusia s-a scris enorm despre familia Cantemir, începând din secolul al XVII-lea, fără întrerupere, până astăzi. Interesul vine de acolo că Dimitrie Cantemir şi cei şase urmaşi direcţi, ba chiar şi fii ai fratelui său, Antioh, ostatec la turci, au intrat în protipendada rusă, prin moşiile dăruite de ţarul Petru cel Mare, prin funcţii în armata imperială sau prin mariaj. După cum în Franţa, interesul informaţiilor despre Cantemiri începe cu venirea lui Antioh la Londra, ca ambasador al Rusiei. Avea numai 24 de ani, însă instruirea şi inteligenţa îl recomandau. Era la Londra, dar îl interesa Parisul, centrul cultural al continentului. De aceea, francezilor vrea să le spună din ce spiţă spirituală coboară, atunci când aduce cu el manuscrisul latin şi înlesneşte traducerea în franceză a Istoriei Imperiului Otoman, făcută de M. de Joncquières, în 1734, citită şi folosită ca sursă, de mari personalităţi, precum Voltaire, Mo