Marele actor vorbeşte despre marii sportivi şi despre plăcerea jocului / Claudiu Bleonţ: “Dacă stau de vorbă cu patriarhul, cu o curvă sau cu un manelist, tot o experienţă e…
Un actor nu vorbeşte, pur şi simplu, despre fotbal. Un actor interpretează golurile, fazele, la fel ca pe scenă. Intră în rol şi trăieşte fotbalul. Claudiu Bleonţ joacă în “Amadeus”, în rolul lui Salieri, rivalul lui Mozart. Se pregăteşte de “Othello” şi din cînd în cînd se ridică de la masă şi-l joacă pe Messi. Pe Alina Dumitru, pe Patzaichin sau pe sine însuşi, fandînd pe planşă, ca în vremurile cînd era scrimer. Vorbeşte despre meciuri cu aceeaşi patimă ca despre spectacole. Pentru că uneori se întîmplă ceva “şi-ţi dai seama că aia e clipa, iar cei din tribune sau din sală simt miracolul”.
- Cum e să te urască o sală întreagă?
- Mă simt onorat să joc în piesa asta, pe textul ăsta, care te ia cu el, te duce şi te trezeşti spunînd “Care criză? Care boală? Care frică de moarte?”. Puterea cuvîntului, dom’le! Cu un cuvînt poţi scutura o lume-ntreagă. La montarea asta, există aşa o acumulare de energii, de furie care vrea să se descarce în sală, “Da, dă-i, arde-l!…”- Asta te-aduce spre tribunele de la fotbal…
- E pe-aproape. Eu mă uit, nenică, la ei, la ăştia cu fotbalul, nu-şi dau seama ce mişto sînt. Nu exisă un joc care să aibă mai multă filosofie şi mai mult absurd. 22 de oameni să alerge dup-o minge, mă, s-o bage între patru pari. Şi cîtă pasiune! Dacă stai şi te uiţi cum comentează, cum stau pe margine şi urlă “Huo, huo!”.
- Ce părere ai de violenţele din tribune?
- Asta va trece uşor, uşor. Apoi o să se liniştească. O să avem şi noi spectatori care stau liniştiţi pe scaun, cum vezi la alţii. O să înceapă cu “Uite-l pe ăla, care-a dat golul, trebuie să-l luăm la noi”. Se tot spune că fotbalul e un fenomen. Dar el era joc iniţiatic pe vremuri
