Mesajul a fost trimis. Multumesc!

TOPGALERII/ Cum era să-mi rup gâtul de dragul artei publicitare

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 23 aprilie 2010 ·

Judecându-l cu unităţile de măsură din lumea publicitaţii, unde totul se mişcă uluitor de repede, unde o reclamă are termen de garanţie limitat şi devine istorie peste noapte, Festivalul AdPrint este o instituţie venerabilă. Iniţiat in 1998 ca un proiect local pentru industria de publicitate româneasca, AdPrint a devenit, in organizarea Millenium Communications, un festival european de talie, care adună anual reprezentanţi de succes ai publicităţii mondiale (in calitate de participanţi, de vorbitori sau de membri ai juriului). Desfăşurat la ultimele sale ediţii in Braşov, dar mutat, din pricina crizei şi spre regretul gazdei de la poalele Tâmpei (care deplânge faptul că era singurul eveniment de advertising din oraş), in Bucureşti, Festivalul şi a expus lucrările, pentru publicul larg, pe un suport neconvenţional: gardul ce inconjoară Muzeul Naţional de Artă al României. O simeză improvizată, dar deosebit de ofertantă şi de congruentă cu spiritul democratic al advertising-ului. Lucrările au fost evaluate anul acesta de un juriu internaţional compus din şapte echipe de creaţie şi a fost prezidat de Brian Fraser (Executive Creative Director, McCann Erickson Londra). Din echipa de evaluare au mai făcut parte Colin Nimick (OgilvyOne Londra), Jens Mortier & Philippe De Ceuster (Mortierbrigade Bruxelles), Christian Bunyan & Jennifer Skupin (KesselsKramer Amsterdam), Alex Martinez (JWT Barcelona), Fernando Codina (SantaMarta Barcelona), Chris Garbutt & Nick Hine (Ogilvy Paris), Enrico Dorizza & Milos Obradovic (Leo Burnett Milano), Stefan Schulte & Ludwig Berndl (DDB Berlin).

Manifestarea se străduieşte (in cele 3 secţiuni ale sale: AdPrint Outdoor & Poster, AdPrint Press & Magazine, Ad Print Unconventional Media) să facă sensibilă ideea că meritul pentru o realizarea unei reclame (in cazul nostru, exclusiv pe suport printat) aparţine unei colaborări, unei echipe

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultatele la Evaluarea Națională 2025 sunt publicate astăzi. Elevii află ce note au luat

HotNews acum 3 ore
Elevii de clasa a VIII-a află astăzi, 3 iulie, rezultatele la Evaluarea Națională 2025. Sunt primele rezultate de la Evaluarea Națională, nu cele finale. După aflarea notelor, pot cere să vizualizeze lucrarea pentru a decide dacă este cazul să depun

Cod galben de caniculă și disconfort termic în peste 14 județe! Avertizarea ANM

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de tip cod galben de caniculă și disconfort termic. Potrivit ANM, joi, în Maramureș, Crisana, Banat, Oltenia și vestul Transilvaniei se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate

25 de judeţe intră vineri sub Cod portocaliu de caniculă extremă

BusinessMagazin acum 22 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis avertizări de caniculă pentru mare parte din România, cu 25 de judeţe care vor fi afectate de temperaturi extreme în următoarele zile. Temperaturile vor atinge 37-40 de grade în Banat, Crişana, Maramure

Opinie Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O analiză conceptuală asupra evoluţiei cursului real de schimb în Europa Centrală şi de Est după izbucnirea pandemiei

Ziarul Financiar acum o ora
Cursul de schimb reprezintă o variabilă esenţială, atât pentru dinamica sectorului economic real (dimensiunea macro), cât şi pentru dinamica sectorului financiar (de aici dimensiunea ei financiară). De multe ori, sensul cu care populaţia percepe ace

Premierul Ilie Bolojan, întâlnire la Palatul Victoria cu reprezentanţii celor cinci confederaţii sindicale reprezentative la nivel naţional, pentru discuţii privind măsurile propuse de Guvern

News.ro acum 33 minute
Premierul Ilie Bolojan s-a întâlnit, joi, de la ora 9.00, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii celor cinci confederaţii sindicale reprezentative la nivel naţional pentru a discuta măsurile propuse de Guvern, în actualul context economic şi social,

Peste 90 de percheziții într-un alt dosar privind emiterea de acte de identitate românești false pentru ruși, ucraineni și moldoveni

HotNews acum o ora
Procurorii Parchetului General efectuează, joi, peste 90 de percheziții într-un dosar privind infracțiuni de luare de mită și fals informatic comise de funcționari publici de pe raza județului Suceava privind obținerea de documente de identitate rom

Tragedie în Indonezia: Cel puțin patru oameni au murit după ce un feribot s-a SCUFUNDAT în apropiere de Bali

Gandul acum o ora
Cel puțin patru persoane au murit și zeci sunt date dispărute după ce un feribot care transporta 65 de persoane s-a scufundat în drum spre insula Bali din Indonezia, potrivit poliției locale. Nava s-a scufundat miercuri înainte de miezul nopții în s

Cristian RIZEA, eliberat condiționat din penitenciar: Decizia Tribunalului Ilfov

Gandul acum o ora
Cristian Rizea, fost deputat PSD, a fost eliberat condiționat din închisoare, după o decizie definitivă a Tribunalului Ilfov. Instanța a admis contestația lui Rizea și a anulat sentința penală anterioară. El fusese condamnat pentru corupție și fugis

Concediile medicale, limitate și reglementate. Ministrul Sănătății: „Vorbim de situații în care au fost eliberate și peste 100-200 într-o singură zi”

Adevarul acum 52 minute
Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății, a transmis joi, 3 iulie, că lucrările pentru construcția centrului de oncologie și radiochirurgie stereotactică de la Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni” din București vor fi finalizate în trei ani,

Pentagon: Loviturile SUA au întârziat programul nuclear iranian cu „unul până la doi ani”

BusinessMagazin acum 30 minute
Pentagonul a colectat informaţii care sugerează că programul nuclear iranian a fost întârziat cu unul până la doi ani ca urmare a loviturilor americane asupra a trei instalaţii-cheie luna trecută, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Departam

Vremea

București
acum

27°
joi

17°/34°
vin.

20°/35°
sâm.

22°/34°
dum.

19°/37°
Iasi
acum

23°
joi

17°/33°
vin.

19°/34°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/33°
Constanta
acum

27°
joi

18°/27°
vin.

19°/28°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

15°/35°
vin.

18°/35°
sâm.

16°/30°
dum.

16°/34°
Timisoara
acum

26°
joi

15°/37°
vin.

20°/40°
sâm.

18°/34°
dum.

20°/40°