Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Creierul ordonă împăcarea după ceartă!

Publicat in Jurnalul, vineri 23 aprilie 2010 ·

Potrivit unor "legi nescrise", partenerii unor perechi stabile nu ar trebui să petreacă noaptea supăraţi, chiar dacă între ei au loc discuţii în contradictoriu mai mult sau mai puţin "aprinse". Potrivit unui studiu recent realizat de cercetătorii Universităţii Harvard, activitatea cerebrală desfăşurată în regiunea numită "cortex prefrontal" reprezintă un indicator al stării generale a unui individ în perioada imediat următoare unei dispute cu partenerul de viaţă.

Este mai puţin probabil ca indivizii la care se înregistrează o activitate nervoasă mai intensă în zona laterală a cortexului prefontal să mai fie supăraţi pe parteneri în ziua imediat următoare unei dispute. Cercetările au demonstrat rolul zonei menţionate în coordonarea emoţiilor. Specialiştii au concluzionat că ameliorarea funcţiilor în regiunea cerebrală respectivă poate contribui la îmbunătăţirea stării generale de zi cu zi a unei persoane.

Christine Hooker, profesor-asistent de psihologie la Universitatea Harvard, a declarat că oamenii de ştiinţă au constatat că, în multe cazuri, oamenii încearcă o stare de disconfort în ziua în care se ceartă cu partenerul. Dar în ziua următoare, în timp ce persoanele cu o activitate intensă la nivelul cortexului prefrontal lateral se simţeau mai bine, cele cu o activitate redusă în zona menţionată continuau să se simtă rău.

Cercetări anterioare demonstraseră că zona laterală a cortexului prefrontal era asociată coordonării emoţiilor, neputând stabili însă aplicaţii ale acestei funcţii în viaţa de zi cu zi.

ATENŢIE ŞI IMPULSURI

Subiecţii erau parteneri ai unor cupluri cu o bună stare de sănătate, a căror relaţie dura de cel puţin trei luni. Cu ajutorul unui scanner RMN, subiecţii puteau urmări imagini ale partenerilor în timp ce aceştia adoptau expresii faciale pozitive, negative sau neutre. Activitatea neuronală a c

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele interimar Ilie Bolojan, declarație de presă după summitul de la Londra: "S-a convenit că până la încetarea focului va fi menținut sprijinul financiar și militar pentru Ucraina"

Ziare.com acum o ora
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, susține o conferință de presă după participarea la summitul de la Londra privind Ucraina. „În această întâlnire, în afara schimburilor de opinii și de puncte de vedere, s-au convenit câteva aspecte.

Video Ilie Bolojan, după summitul de la Londra: Garanțiile de securitate nu pot fi asigurate fără SUA, vizează tot flancul estic

Adevarul acum o ora
Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, a participat la summitul liderilor, organizat de prim-ministrul Regatului Unit Keir Starmer, pentru discuții despre Ucraina, dar și despre securitatea Europei. A fost pus la punct un plan pentru oprirea luptelor

Delfinul Chen Chen a murit. Cauza decesului, investigată de Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii din Constanţa

HotNews acum o ora
Un delfin de la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa a murit, au anunţat reprezentanţii instituţiei, care au precizat că deocamdată cauzelor decesului nu sunt cunoscute, transmite News.ro. „În data de 02.03.2025 în jurul orei 9 dimineaţ

Călin Georgescu a contestat în instanță controlul judiciar. Când se judecă cererea

HotNews acum 3 ore
Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidenţiale, a contestat în instanță măsura controlului judiciare luată de procurorii de la Parchetul General pe o perioadă de 60 de zile, el având mai multe interdicţii, printre care să părăsească ţara

Mark Rutte dă asigurări: Donald Trump este angajat față de NATO și de articolul 5

Capital acum o ora
Summitul de criză de la Londra a reconfirmat unitatea NATO și determinarea aliaților europeni de a-și consolida securitatea colectivă. Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a spus că Donald Trump și administrația sa sunt în continuare angajați faț

Summitul de la Londra al liderilor europeni s-a încheiat. A participat şi Bolojan / Ursula von der Leyen: Avem nevoie ne pregătim pentru ce este mai rău. Trebuie să reînarmăm Europa urgent - VIDEO

News.ro acum o ora
Summitul liderilor europeni găzduit de premierul britanic Keir Starmer s-a încheiat după aproximativ două ore de discuţii. Printre participanţi s-a numărat şi Ilie Bolojan. Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat la final, pot

„Sunt de acord”. Elon Musk susține retragerea SUA din NATO

Ziare.com acum 8 ore
Elon Musk, o figură-cheie în administraţia preşedintelui Donald Trump şi şeful Departamentului de eficienţă guvernamentală al Statelor Unite, a susţinut apelurile pentru ca Statele Unite să părăsească Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NAT

LIVE TEXT Summit la Londra | Marea Britanie şi Franţa vor elabora un plan de încetare a focului în Ucraina şi îl vor prezenta lui Trump / Keir Starmer vorbeşte despre crearea unei coaliţii pentru a garanta pacea

Mediafax acum o ora
Premierul britanic Keir Starmer a anunţat că Marea Britanie, Franţa şi Ucraina au decis să lucreze la un plan de încetare a focului pentru conflictul ucrainean. La summit e prezent şi preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan. Meloni, la Lond

Arest preventiv pentru polonezul de la protestul AUR

Mediafax acum 2 ore
„Faţă de bărbatul de cetăţenie poloneză a fost dispusă măsura arestului preventiv, pentru 30 de zile”, a precizat sursa citată anterior. Cetăţeanul polonez care a participat sâmbătă la protestul organizat de AUR, a fost săltat de jandarmi, sâmbătă.

„Trebuie să reînarmăm urgent Europa”. Ursula von der Leyen, după ieșirea de la summitul de la Londra: „Să ne pregătim pentru ce este mai rău”

Adevarul acum 2 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, spune că liderii au avut o „discuție bună și sinceră” în cadrul summitului de la Londra și a avertizat că trebuie „să pregătim pentru ce este mai rău”. 

Vremea

București
acum

dum.

2°/6°
lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
Iasi
acum

dum.

2°/6°
lun.

-0°/9°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
Constanta
acum

dum.

2°/7°
lun.

2°/7°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
Cluj-Napoca
acum

dum.

1°/6°
lun.

-0°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/14°
Timisoara
acum

dum.

2°/9°
lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°