Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sorin Cârţu: „Avem prea mulţi jucători extracomunitari în lot“

Publicat in Adevarul, vineri 23 aprilie 2010 ·

Tehnicianul echipei Pandurii Târgu Jiu, Sorin Cârţu, a declarat că are foarte mulţi jucători extracomunitari în lot, precizând că are probleme în a-i putea „combina" pe aceştia la meciul cu FC Braşov, în condiţiile în care are voie să alinieze numai 5 fotbalişti din afara Uniunii Europene.

Pandurii primesc, sâmbătă, de la ora 15.00, vizita celor de la FC Braşov, într-un meci din etapa XXIX a Ligii I, considerat decisiv pentru menţinerea echipei din Târgu Jiu în lupta pentru evitarea retrogradării.

La Pandurii evoluează în acest moment zece jucători străini, Mingote, Stromajer, Livshit, Martinovici, Lazici, Raskovici, Vranjes, Kamara, Cardoso şi Tremonti, dintre aceştia doar primii doi fiind comunitari.

„Vedem ce se va schimba pentru meciul cu FC Braşov la ora jocului. E normal să schimbăm ceva dacă vrem victoria, nu putem juca fără portar dacă vrem să batem.

Trebuie să ne adaptăm pentru situaţia meciului. E dificil şi la noi acum, pentru că avem foarte mulţi extracomunitari şi trebuie să vedem cum îi combinăm", a afirmat Cârţu.

Pentru a completa lotul, Cârţu a mai apelat şi la jucători trimişi la echipa a doua, Stancu şi Ghindeanu, antrenorul precizând că de acum face uitate toate greşelile anterioare: „Le-am spus să nu se mai uite nimeni în spate, aceştia sunt jucătorii cu care merg mai departe.

Nu mă mai uit în urmă şi nu mai vreau să le văd greşelile. Sunt probleme cu care ne confruntăm, accidentări sau cele cu cartonaşele şi sunt foarte grele.

Ai jucători indisponibili foarte importanţi pe care îi plăteşti la un anumit standard şi nu-i poţi folosi când ai nevoie".

Tehnicianul speră ca norocul să-şi întoarcă faţa către echipa sa, care nu a beneficiat de prea multă şansă la ultimele meciuri. „Mă gândesc că poate vom avea mai multă şansă la meciul cu FC Braşov decât la alte partide.

Sunt meciuri la care am obţinu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a primit azi o veste URIAȘĂ de la Comisia Europeană cu privire la Schengen: „Urmează decizia oficială”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a anunțat că România va aparține pe deplin spațiului Schengen.

Ciolacu a discutat cu Viktor Orban România va reuși o aderare completă la Schengen de la 1 ianuarie 2025

Ziua Constanta acum o ora
Începând cu data de 1 ianuarie, România și Ungaria vor intra împreună în spațiul Schengen, începând cu prima zi a anului viitor. Din 31 martie, România și Bulgaria au intrat în spațiul Schengen doar cu frontierele aeriene și maritime. De la 1 ianuar

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 32 minute
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

George Simion a votat la alegerile prezidenţiale. Ce a trasmis candidatul la ieşirea de la urne

Mediafax acum 58 minute
Alegerile prezidenţiale pentru românii din diaspora au început vineri şi se desfăşoară pe parcursul a trei zile. George Simion a votat vineri la Consulatul României din Roma şi a încurajat românii să meargă la vot.

UPDATE Circulaţia pe Autostrada A1, închisă de vineri dimineaţă, între nodurile rutiere Boiţa şi Cisnădie, judeţul Sibiu, din cauza vântului puternic care viscolea zăpada, a fost reluată

News.ro acum o ora
Circulaţia rutieră pe Autostrada A1, închisă, vineri dimineaţă, între nodurile rutiere Boiţa şi Cisnădie, din judeţul Sibiu, din cauza vântului puternic care viscolea zăpada din apropierea carosabilului, a fost reluată, informează Centrul Infotrafic

Electrica şi compania Esyasoft din Abu Dhabi înfiinţează o companie dedicată tehnologiilor de stocare a energiei şi digitalizării reţelelor electrice

News.ro acum o ora
Grupul Electrica şi Grupul Esyasoft (din Abu Dhabi), specializat în furnizarea de soluţii de modernizare şi automatizare a reţelei end-to-end, prin tehnologii Smartgrid, înfiinţează o companie dedicată tehnologiilor de stocare a energiei şi digitali

Beijingul anunță că românii vor putea călători fără viză în China

HotNews acum o ora
China îşi va extinde regimul fără viză pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Japonia şi alte ţări, începând cu 30 noiembrie 2024 şi până la 31 decembrie 2025, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la

Recomandări pentru şoferi ale poliţiştilor rutieri, în contextul codului roşu de viscol puternic şi ninsori abundente din unele zone ale ţării

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii rutieri le fac şoferilor o serie de recomandări atunci când pleacă la drum, în contextul avertizărilor meteorologice de viscol puternic şi ninsori abundente în mare parte din ţară. Astfel, Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează

Condițiile prin care persoanele asigurate beneficiază de servicii de prevenție şi monitorizare a bolilor grave. Anunțul CNAS

Ziare.com acum 3 ore
Persoanele asigurate pot beneficia gratuit de servicii de prevenţie, de depistare, confirmare şi monitorizare a bolilor grave decontate de sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a informat, vineri, 22 noiembrie Casa Naţională de Asigurări de Săn

Orban: Conform planurilor, de la 1 ianuarie voi putea conduce până la Bucureşti fără vreun control

Mediafax acum o ora
România şi Bulgaria sunt pregătite pentru aderarea la Schengen. Decizia finală va fi luată la Bruxelles pe 12 decembrie. Premierul Ungariei: Libera circulaţie între Budapesta şi Bucureşti ar putea începe din 1 ianuarie.

Vremea

București
acum

vin.

3°/12°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/6°
Iasi
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

11°
vin.

4°/16°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/4°
sâm.

-9°/1°
dum.

-9°/-0°
lun.

-2°/2°
Timisoara
acum

vin.

1°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

1°/7°