Vicepreşedintele american Joe Biden a declarat că se aşteaptă ca noi sancţiuni contra Iranului să fie introduse până în luna mai, în timp ce Teheran început să facă lobby pentru ca ONU prin Consiliul de Securitate să se opună unor noi paşi contra republicii islamice, potrivit Antena 3.
"Toată lumea, de la premierul israelian la cel britanic, la preşedintele Rusiei, este de acord că următorul pas pe care trebuie să îl facem este pe calea sancţiunilor ONU," arăta Biden ."Cred că veţi vedea un regim de sancţiuni introduse până la finele lunii, începutul lunii viitoare", arăta acesta. Întrebat dacă Israel ar putea ataca unităţile nucleare iraniene, Biden arăta că Israel a acceptat să aştepte şi să vadă impactul noilor sancţiuni.
F.A.