Opt versiuni ale aceluiaşi adevăr despre o tentativă de asasinat sunt prezentate în flashbackuri.
Thomas Barnes (Dennis Quaid) şi Kent Taylor (Matthew Fox) sunt agenţi ai Serviciului Secret însărcinaţi cu paza preşedintelui Ashton (William Hurt), aflat la un summit despre războiul împotriva terorismului.
Când preşedintele este împuşcat, la scurtă vreme după sosirea sa în Spania, se dezlănţuie haosul, iar oameni complet străini îşi unesc forţele pentru a-l găsi pe asasin. În mulţime se află Howard Lewis, un turist american care crede că l-a surprins pe asasin, în timp ce filma evenimentul cu camera portabilă, pentru copiii lui.
Relatând evenimentul pentru milioane de telespectatori, se afla şi producătoarea de ştiri Rex Brooks (S. Weaver). Pe măsură ce fiecare îşi spune versiunea, puzzle- ul începe să prindă contur, iar în spatele aparenţelor încep să apară motivaţii şocante. Mexic nu e ca Spania Cea mai mare parte a filmului a fost realizată în Mexic. De aici şi o serie de erori pe care realizatorii nu le-au observat.
Printre ele, scena în care apar nişte palmieri. Salamanca (localitatea din Spania unde se desfăşoară acţiunea) se află la o altitudine la care nu cresc palmierii. O altă neconcordanţă este un semn de circulaţie pe care scrie „alto”, spaniolii folosind marcajul „stop”.
20.55 - HBO