Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tratamente eficiente pentru astmul alergic

Publicat in Adevarul, vineri 23 aprilie 2010 ·

60 la sută din cazurile totale de astm au o cauză alergică. Aerul poluat, particulele de polen, de praf sau de mucegai sunt factorii care favorizează apariţia astmului alergic.

În cazul astmaticilor, sub acţiunea alergenilor, căile respiratorii se inflamează şi se îngustează, provocând tuse, respiraţie dificilă, până la insuficienţă respiratorie acută. De aceea, orice persoană astmatică trebuie să aibă la îndemână medicamente care să prevină apariţia unei crize.

Acestea se numesc bronhodilatatoare şi trebuie folosite de fiecare dată când apar probleme respiratorii. Ele acţionează în câteva minute. Unele bronhodilatatoare sunt folosite pentru obţinerea unei dilataţii mai îndelungate a bronhiilor (preparate cu durată lungă de acţiune) şi nu trebuie utilizate de mai mult de două ori pe zi.

Eficienţi sunt şi corticosteroizii administraţi pe cale inhalatorie. Tratamentul optim este stabilit de către medicul pneumolog, care poate decide dacă este necesară şi o terapie pe termen lung.

Testele alergologice, necesare

Cu ajutorul testelor cutanate alergologice sau prin determinarea anticorpilor specifici de tip imunoglobulina E (o proteină asociată cu reacţiile alergice), este determinată natura exactă a alergenului de interior (praf) sau de exterior (polen) care duce la apariţia crizelor de astm. În timpul unui test cutanat alergic, pielea este expusă la substanţa care determină alergia, fiind urmărite apoi reacţiile alergice cutanate.

Determinarea anticorpilor specifici de tipul imunoglobulinei E se face cu ajutorul unui test de sânge. În urma acestor analize, medicul poate recomanda tratamentul, care constă în medicaţie sau în imunoterapie. Indiferent de metoda de tratament recomandată, evitarea alergenului este prima măsură care trebuie luată pentru prevenirea crizelor de astm.

Desensibilizare pe durata a câţiva ani

Pentru ate

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția deputatului Dan Vîlceanu, după ce a fost pus sub urmărire pentru agresarea lui Florin Roman: Lucrurile puteau fi rezolvate altfel

HotNews acum 52 minute
Deputatul Dan Vîlceanu, pe numele căruia Parchetul a anunțat marți că a început urmărirea penală în urma altercaţiei cu liberalul Florin Roman, în plenul Camerei Deputaţilor, spune că l-a sunat pe colegul său, ulterior, şi i-a spus că îi este ruşine

Risc major de inundații după ploile torențiale anunțate în România. Județele care intră sub Cod portocaliu de viituri HARTĂ

Ziare.com acum 48 minute
Hidrologii au emis marți, 2 iulie, o avertizare Cod portocaliu de inundaţii pentru râuri din 12 judeţe ale ţării, unde sunt posibile depăşiri ale cotelor de apărare. Avertizarea este valabilă în intervalul 2 iulie, ora 16:00, până miercuri, 3 iulie,

Se prelungește perioada de înscriere în învățământul profesional și dual. Precizările Ministerului Educației despre admitere

Ziare.com acum 37 minute
Perioada de înscriere în învăţământul profesional şi dual pentru anul şcolar 2024 - 2025 se prelungeşte până pe 11 iulie, a anunţat marţi, 2 iulie, Ministerul Educaţiei. Ministerul Educației a mai precizat că această modificare nu afectează în niciu

Rezolvarea subiectelor la Matematică de la BAC 2024, în curând pe HotNews

HotNews acum 2 ore
Subiectele primite de absolvenții de liceu, marți, la proba la Matematică de la Bacalaureat 2024 vor fi rezolvate LIVE de profesorii Cristian Demian si Monica Chivu, de la Centrul Educațional Unirea și vor fi publicate de HotNews.ro. Subiecte BAC Ma

Marcel Ciolacu- „Toate forțele politice vor o soluționare rapidă a calendarului electoral. Joi vom avea Coaliție“

Ziua Constanta acum o ora
Prim-ministrul Marcel Ciolacu, alături de cei doi viceprim-miniștri Marian Neacșu și Cătălin Predoiu, va prezenta joi, în Coaliția de guvernare, variantele propuse de partidele politice în urma dialogului privind stabilirea calendarului electoral pe

Mesajul lui Edward Iordănescu înainte de meciul generaţiei de suflet, cu Olanda: „Ne dorim enorm o calificare”

Mediafax acum 8 ore
România întâlneşte Olanda în penultimul meci din optimile de finală ale UEFA Euro 2024, la Munchen, înainte ca Austria să înfrunte Turcia la Leipzig. Optimile de finală ale UEFA EURO 2024 se încheie marţi, România încercând să scrie un nou capitol î

Viktor Orban, pentru prima dată în vizită la Zelenski: ce vrea apropiatul lui Putin de la președintele Ucrainei

Wall-Street.ro acum 3 ore
Prim-ministrul ungar Viktor Orban efectuează prima sa vizită în Ucraina de la începutul invaziei ruse, în pofida tensiunilor legate de apropierea lui de Moscova şi opoziţia sa pentru ajutorul livrat Kievului, informează AFP şi Reuters. Liderul naţio

Constanţa: Copilul agresat pe plajă de o femeie de 42 de ani ar fi fost muşcat de aceasta / Ea era supărată pentru că băiatul ar fi stropit-o cu apă

News.ro acum 3 ore
Copilul agresat pe plajă de o femeie de 42 de ani ar fi fost muşcat de aceasta, iar femeia era supărată că băiatul ar fi stropit-o cu apă.

O elevă din Argeș a fost eliminată din BAC după ce i-a sunat telefonul în timp ce preda lucrarea

HotNews acum 3 ore
Șase elevi din județul Argeș au fost eliminați luni, în timpul probei la limba română de la BAC 2024, după ce au fost găsite asupra lor telefoanele mobile sau alte dispozitive de comunicare. Printre ei se numără o tânără din Câmpulung care a avut gh

Minor beat și fără permis, urmărit în trafic de polițiști

Gandul acum 2 ore
Poliţişti din cadrul Secţiei nr.7 Poliţie Rurală Pleniţa, în timp se aflau în serviciul de patrulare au încercat să oprească în trafic un autoturism care circula pe strada Mihai Viteazu, din comuna Plenița. „Conducătorul auto nu s-a conformat semnal

Vremea

București
acum

37°
mar.

20°/38°
mie.

17°/22°
joi

17°/27°
vin.

20°/32°
Iasi
acum

33°
mar.

18°/33°
mie.

14°/18°
joi

13°/22°
vin.

13°/28°
Constanta
acum

31°
mar.

21°/31°
mie.

20°/27°
joi

18°/27°
vin.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

16°/21°
mie.

13°/15°
joi

11°/22°
vin.

14°/24°
Timisoara
acum

20°
mar.

15°/22°
mie.

14°/25°
joi

14°/27°
vin.

17°/29°