Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Mureş: Borbely îi avertizează pe turci

Publicat in Adevarul, vineri 23 aprilie 2010 ·

Combinatul chimic Azomureş va trebui să înceapă rapid investiţiile de mediu promise. Altfel îşi va pierde autorizaţia. Declaraţia îi aparţine ministrului Mediului Laszlo Borbely. Prezent azi la Târgu-Mureş, ministrul a spus că reprezentanţii combnatului caută o posibilitate de a obţine restul de bani necesari investiţiilor de mediu.

Borbely a afirmat că are un acord cu reprezentanţii Azomureş referitor la un termen necesar pentru a lua creditul, dar că până la sfârşitul anului vrea să vadă că s-a luat creditul şi investiţia poate să înceapă. "Azomureş nu a obţinut o perioadă de graţie, ci a solicitat un termen pentru că are deja discuţii avansate cu bănci pentru a lua credit, pentru a face două investiţii mari, una până la sfârşitul anului 2011, să reducă poluarea, că acest lucru interesează cetăţenii în Târgu Mureş, cealaltă până în 2015. Am ajuns cu reprezentanţii combinatului la o înţelegere ca pe baza angajamentului lor scris să pornească această investiţie. Dacă nu se conformează, evident noi avem posibilitatea legală de a retrage autorizaţia de mediu integrat, de a reanaliza această autorizaţie. Ne întâlnim din două în două luni cu ei. Credeţi-mă, dacă nu se ţin de cuvânt am mijloacele necesare ca să-i oblig să reanalizăm autorizaţia de mediu", a spus Borbely. Laszlo Borbely anunţa, în luna februarie a acestui an, că reprezentanţii combinatului producător de îngrăşăminte chimice Azomureş şi-au luat angajamentul unor investiţii suplimentare de mediu pentru reducerea poluării aerului. Borbely preciza că a cerut informaţii de la Agenţia Regională de Mediu de la Sibiu şi că a primit un dosar întreg, din care a tras concluzia că autorizaţia integrată de mediu care i-a fost acordată combinatului în anul 2007 a fost "foarte generoasă faţă de investitor". Borbely mai spunea că discuţiile au avut drept rezultat angajamentul luat de preşedinţii Consiliului de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a primit azi o veste URIAȘĂ de la Comisia Europeană cu privire la Schengen: „Urmează decizia oficială”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a anunțat că România va aparține pe deplin spațiului Schengen.

Ciolacu a discutat cu Viktor Orban România va reuși o aderare completă la Schengen de la 1 ianuarie 2025

Ziua Constanta acum o ora
Începând cu data de 1 ianuarie, România și Ungaria vor intra împreună în spațiul Schengen, începând cu prima zi a anului viitor. Din 31 martie, România și Bulgaria au intrat în spațiul Schengen doar cu frontierele aeriene și maritime. De la 1 ianuar

UPDATE Circulaţia pe Autostrada A1, închisă de vineri dimineaţă, între nodurile rutiere Boiţa şi Cisnădie, judeţul Sibiu, din cauza vântului puternic care viscolea zăpada, a fost reluată

News.ro acum 49 minute
Circulaţia rutieră pe Autostrada A1, închisă, vineri dimineaţă, între nodurile rutiere Boiţa şi Cisnădie, din judeţul Sibiu, din cauza vântului puternic care viscolea zăpada din apropierea carosabilului, a fost reluată, informează Centrul Infotrafic

Înșelătorii online în numele ANAF. Avertisment pentru toți contribuabilii: ignorați sau ștergeți aceste mesaje!

Botosani News acum 41 minute
ANAF avertizează cu privire la o serie de mesaje false transmise în numele instituției. Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa

George Simion a votat la alegerile prezidenţiale. Ce a trasmis candidatul la ieşirea de la urne

Mediafax acum 36 minute
Alegerile prezidenţiale pentru românii din diaspora au început vineri şi se desfăşoară pe parcursul a trei zile. George Simion a votat vineri la Consulatul României din Roma şi a încurajat românii să meargă la vot.

Beijingul anunță că românii vor putea călători fără viză în China

HotNews acum 47 minute
China îşi va extinde regimul fără viză pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Japonia şi alte ţări, începând cu 30 noiembrie 2024 şi până la 31 decembrie 2025, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la

Condițiile prin care persoanele asigurate beneficiază de servicii de prevenție şi monitorizare a bolilor grave. Anunțul CNAS

Ziare.com acum 2 ore
Persoanele asigurate pot beneficia gratuit de servicii de prevenţie, de depistare, confirmare şi monitorizare a bolilor grave decontate de sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a informat, vineri, 22 noiembrie Casa Naţională de Asigurări de Săn

APEL DE SELECȚIE – M6/6B – Crearea infrastructurii sociale pentru populaţia rurală – EURI

Gazeta de Maramures acum o ora
Asociația GAL Valea Someşului anunţă lansarea în perioada 25.11.2024-04.12.2024 a primei sesiuni de cereri de proiecte din anul 2024 pentru Măsura M6/6B – Crearea infrastructurii sociale pentru populaţia rurală. Data lansării apelului de selecție:

Bernadette Szocs s-a calificat în semifinale la Turneul Campioanelor şi va fi medaliată în competiţia starurilor din tenisul de masă mondial

News.ro acum 3 ore
Bernadette Szocs s-a calificat, vineri, în semifinalele WTT Finals, competiţie care are loc la Fukuoka. Aflată la a doua participare consecutivă la WTT Finals, tricolora a reuşit să-şi asigure odată cu calificarea şi medalia de bronz, o performanţă

Noul tren al CFR a reintrat în circulație: a plecat conform graficului din București

Wall-Street.ro acum 4 ore
Trenul IR16001 format din Săgeata Roşie 1 Coradia Stream a plecat vineri dimineaţa, la ora 5:40, din Bucureşti Nord către Braşov, conform graficului, potrivit informaţiilor oferite de către Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF). La ora 8:43, pr

Vremea

București
acum

vin.

3°/12°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/6°
Iasi
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

11°
vin.

4°/16°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/4°
sâm.

-9°/1°
dum.

-9°/-0°
lun.

-2°/2°
Timisoara
acum

vin.

1°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

1°/7°