Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Mai bine haimana decât trădător. Mai bine huligan decât dictator"

Publicat in Jurnalul, vineri 23 aprilie 2010 ·

A început ca un miting obişnuit, unul dintre multele de atunci. Apoi, zile şi nopţi la rând, a continuat cu discursuri şi cântece intonate de mii de oameni care au crezut că acolo este o oază de libertate adevărată. Şi s-a încheiat cumplit, sub bâtele minerilor aduşi, pentru a câta oară, să facă ordine în Bucureşti: Piaţa Universităţii, locul care, timp de aproape două luni, s-a numit "Golania". Mitingul-maraton din Piaţa Universităţii a fost unul dintre cele mai ciudate, dar şi dramatice fenomene politice postdecembriste. Un fenomen care nici până acum nu a fost pe deplin clarificat. Cei care au participat la el, în mod direct, spun şi azi că acolo a fost o oază de libertate adevărată şi o tribună publică de la care s-au promovat principiile democraţiei reale.

Pentru cei care l-au urmărit doar din relatările intens politizate ale Televiziunii, "Golania" a fost un loc pestilenţial unde se adunau nişte nebuni care doreau "să-l dea jos pe domnul Iliescu al nostru". Iar pentru ca lucrurile să fie şi mai complicate, de câţiva ani încoace au apărut informaţii care par să arate că serviciile noastre secrete nu au fost chiar străine de acest fenomen.

GHIVECIUL DE PE BALCON

Bucureşti, duminică, 22 aprilie 1990. O zi frumoasă de primăvară, numai bună pentru un miting. Ba chiar două. Care au şi avut loc, ambele cu caracter electoral. Unul, organizat de Partidul Naţional Ţărănesc-Creştin Democrat, în Piaţa Aviatorilor. Al doilea pus la cale de Uniunea Democratică de Centru, în Piaţa Unirii. În plus, asociaţiile independente "16-21 Decembrie" şi "Alianţa Poporului" şi-au organizat propriul marş de protest, spre Piaţa Victoriei şi Televiziune.

La sfârşitul celor două mitinguri electorale, câteva mii de participanţi s-au alăturat acestui marş. Plecaţi de la cele două mitinguri electorale, manifestanţii purtau în mâini pancarte cu acelea

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Lasconi, despre propunerea lui Nicușor Dan privind retragerea din cursă: „Eu nu o să cedez. O să mă duc la toate dezbaterile”

Gandul acum 2 ore
Nicușor Dan a declarat într-o emisiune că ar fi dispus să negocieze intrarea în turul 2 al alegerilor prezidențiale cu Crin Antonescu și Elena Lasconi, pentru a evita o finală între George Simion și Victor Ponta. Elena Lasconi, candidata USR la preș

Specialiştii au stabilit că plicurile primite de patru instituţii din Bucureşti nu contineau substanţe periculoase

News.ro acum o ora
Anchetatorii au stabilit că plicurile primite în urmă cu o zi de Avocatul Poporului, Biroul Electoral Central, Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Inspectoratul General al Jandarmeriei Române nu conţineau substanţe periculoase. ”La data de 1

Rusia și-a aruncat în aer propriul baraj din Belgorod de teama blindatelor ucrainene. Imagini cu megaexplozia

Libertatea acum 32 minute
Armata rusă și-a distrus propriul baraj în regiunea de frontieră Belgorod cu o bombă aeriană, de frica avansului forțelor ucrainene. Un videoclip care circulă pe rețelele de socializare a arătat impactul dispozitivului exploziv, despre care se crede

O nouă regulă pentru românii care cer viză pentru Statele Unite intră în vigoare din 7 aprilie

HotNews acum o ora
Românii care vor să meargă în Statele Unite și care solicită viză temporară trebuie să prezinte o copie tipărită a paginii de confirmare cu codul de bare, pentru a dovedi că au folosit același formular de cerere la programarea interviului. Modificar

Porc mistreț în parcul central din Otopeni. Autoritățile au transmis mesaj RO-ALERT: „Nu încercați să vă fotografiați cu el”

HotNews acum 3 ore
Locuitorii din oraşul Otopeni, situat lângă Bucureşti, au primit miercuri după-amiază un mesaj RO-ALERT, după ce un porc mistreţ a fost văzut în parcul central din oraş. Persoanele aflate în Otopeni au fost informate, prin intermediul mesajului, că

MApN: Mai mulți rezerviști au cerut concedii de creștere a copilului pentru a fi mercenari în Congo

Wall-Street.ro acum 4 ore
Peste 460 de militari rezervişti, care provin din Ministerul Apărării Naţionale, au semnat, după trecerea în rezervă, contracte cu companii de securitate care au activat în Republica Democratică Congo, a informat MApN. Unii dintre aceștia au plecat

Nicușor Dan spune că niciodată nu i-a cerut Elenei Lasconi să se retragă din competiția prezidențială din noiembrie

G4Media acum 46 minute
Într-o intervenție la B1Tv, Nicușor Dan neagă vehement că i-ar fi cerut vreodată Elenei Lasconi să se retragă din cursa alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, 2024. Reacția sa vine după ce lidera USR – candidată la președinția României – a spus

Țările NATO au promis Ucrainei sprijin militar de peste 20 de miliarde euro. "Amenințarea Rusiei vizează nu doar Ucraina ci și restul lumii", avertizează Mark Rutte

Ziare.com acum 56 minute
Țările aliate au promis deja, în primele trei luni ale acestui an, sprijin militar în valoare de peste 20 de miliarde de euro pentru Ucraina și vor susține în continuare Kievul, a declarat miercuri secretarul general al NATO, Mark Rutte, într-o conf

Bursele europene au închis miercuri în scădere, trase în jos de temerile privind noile tarife ale administraţiei Trump

News.ro acum 53 minute
Bursele europene au închis în scădere miercuri, în contextul în care investitorii la nivel global se pregătesc pentru un nou val de tarife comerciale care urmează să fie anunţate de administraţia preşedintelui american Donald Trump, transmite CNBC.

Petre Roman, după ce a fost trimis în judecată în dosarul Mineriadei: „Este o prostie totală”

HotNews acum 6 ore
Fostul premier Petre Roman a declarat miercuri, după ce a aflat că a fost trimis în judecată în dosarul Mineriadei, alături de Ion Iliescu, Virgil Măgureanu, Gelu Voican-Voiculescu, Adrian Sârbu şi Miron Cozma pentru infracţiuni contra umanităţii, c

Vremea

București
acum

13°
mie.

9°/16°
joi

7°/13°
vin.

8°/13°
sâm.

9°/18°
Iasi
acum

mie.

9°/11°
joi

7°/12°
vin.

6°/16°
sâm.

3°/19°
Constanta
acum

12°
mie.

9°/14°
joi

7°/13°
vin.

8°/11°
sâm.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
mie.

7°/13°
joi

6°/13°
vin.

6°/16°
sâm.

3°/16°
Timisoara
acum

13°
mie.

8°/16°
joi

7°/13°
vin.

6°/16°
sâm.

5°/17°