A început ca un miting obişnuit, unul dintre multele de atunci. Apoi, zile şi nopţi la rând, a continuat cu discursuri şi cântece intonate de mii de oameni care au crezut că acolo este o oază de libertate adevărată. Şi s-a încheiat cumplit, sub bâtele minerilor aduşi, pentru a câta oară, să facă ordine în Bucureşti: Piaţa Universităţii, locul care, timp de aproape două luni, s-a numit "Golania". Mitingul-maraton din Piaţa Universităţii a fost unul dintre cele mai ciudate, dar şi dramatice fenomene politice postdecembriste. Un fenomen care nici până acum nu a fost pe deplin clarificat. Cei care au participat la el, în mod direct, spun şi azi că acolo a fost o oază de libertate adevărată şi o tribună publică de la care s-au promovat principiile democraţiei reale.

Pentru cei care l-au urmărit doar din relatările intens politizate ale Televiziunii, "Golania" a fost un loc pestilenţial unde se adunau nişte nebuni care doreau "să-l dea jos pe domnul Iliescu al nostru". Iar pentru ca lucrurile să fie şi mai complicate, de câţiva ani încoace au apărut informaţii care par să arate că serviciile noastre secrete nu au fost chiar străine de acest fenomen.

GHIVECIUL DE PE BALCON

Bucureşti, duminică, 22 aprilie 1990. O zi frumoasă de primăvară, numai bună pentru un miting. Ba chiar două. Care au şi avut loc, ambele cu caracter electoral. Unul, organizat de Partidul Naţional Ţărănesc-Creştin Democrat, în Piaţa Aviatorilor. Al doilea pus la cale de Uniunea Democratică de Centru, în Piaţa Unirii. În plus, asociaţiile independente "16-21 Decembrie" şi "Alianţa Poporului" şi-au organizat propriul marş de protest, spre Piaţa Victoriei şi Televiziune.

La sfârşitul celor două mitinguri electorale, câteva mii de participanţi s-au alăturat acestui marş. Plecaţi de la cele două mitinguri electorale, manifestanţii purtau în mâini pancarte cu acelea