La el nasul este al treilea ochi. Cu el distinge peste 3000 de ingrediente. Are un asemenea simţ al mirosului încât identifică oamenii după parfumul personal, îi caracterizează sufleteşte după acest criteriu. Sever Octavian Coifan - un nume sonor la Paris şi în lume. Un parfumier mai degrabă cunoscut în afara ţării, decât aici. Singurul "nas" românesc din cei 400 ai lumii. Un român care a studiat la Versailles, cea mai mare şcoală de parfumerie din lume.
A plecat din Timişoara pentru a excela într-o meserie care nu există în codul CAEN(clasificarea activităţilor din economia naţională). A făcut performanţă, în câţiva ani ajungând să îşi deschidă un laborator chiar lângă Turnul Eiffel, să publice trei cărti de specialitate, să creeze parfumuri exclusiviste pentru aristocraţii lumii, asemeni marilor case consacrate - Jean Patou sau Guerlin. Nu are nostalgii sau regrete. Umilinţa de a fi român în afară şi-a găsit naşul. Azi, nasul său e imbatabil.
● Jurnalul Naţional: Cum v-aţi descoperit această pasiune ?
● Octavian Coifan: În momentul în care am descoperit, într-o carte în anii '80, că există meseria de parfumier şi că ceea ce îmi place are un nume, iar violetele şi lăcrămioarele pe care le culegeam în fiecare primăvară pot dura un an întreg , iar aceasta este de fapt o arhitectură a invizibilului.
Simţul mirosului îl are fiecare şi îl utilizează din prima secundă de viaţă (mai puţin cei anosmici). Eu l-am educat, dresat, cultivat iar reţeta e cât se poate de simplă - a mirosi tot ce există în jur însă în mod conştient, constant şi armat cu un spirit critic - "ce miros?", "ce îmi evocă?", "cu ce pot relaţiona?" şi ulterior "ce conţine?" şi "cum pot să-l recreez?". Pentru toate acestea există tehnici de a mirosi şi metode pentru a memora în contextul în care lucrăm cu peste 3000 de ingrediente. Pe măsură ce stăpâneşti bazele ajungi să