Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turnu Severin: Interes ridicat la Bursa locurilor de muncă

Publicat in Adevarul, vineri 23 aprilie 2010 ·

Asigurările și turismul au fost cele mai căutate domenii, iar absolvenții de studii superioare au la dispoziție doar 12 locuri

Severinenii aflați în căutarea unui angajator au venit în număr mare, astăzi, la sa sala de festivități a liceului „Domnul Tudor”, acolo unde s-a desfășurat Bursa Generală a locurilor de muncă.

Într-un județ cu peste 17.000 de șomeri, interesul pentru un loc de muncă stabil este unul ridicat, iar oamenii s-au înghesuit să îi cunoască pe cei care le-ar putea oferii un salariu lunar. AJOFM Mehedinți, cu ajutorul companiilor care au participat la eveniment, a pus la dispoziție un număr de aproximativ 350 de locuri de muncă, în diferite domenii de activitate.

„Am decis să participăm la acest eveniment pentru că e o cale mai ușoară de a cunoaște îndeaproape pe cel pe care urmează să îl angajezi. Este sezonul construcțiilor și avem nevoie de oameni capabili și serioși, pe care sper să îi găsim aici”, ne-a spus Manuela Traian, managerul unei firme de construcții.

Circa 80% dintre posturi vin de la firme din Severin, însă nu au fost neglijați nici oamenii din județ, pentru care a fost rezervat un sector special. Astfel, angajatori din Orșova, Baia de Aramă, Cujmir sau Vânju Mare au pus la bătaie peste 50 de locuri de muncă.

Severinenii vor mai multe posturi

Cei aflați în căutarea unui loc de muncă s-au arătat interesați de bursă, însă majoritatea și-ar fi dorit o ofertă mai bogată.

„Stau de un an acasă și nu-mi găsesc nimic. Caut un post de secretară sau muncă de birou, mi-am și notat câteva numere de telefon, dar aș fi vrut să am mai multe opțiuni”, ne-a spus Janina Olteanu, o tânără șomeră, de 28 de ani.

Anul acesta, cele mai vânate standuri au fost cele din domeniul asigurărilor și turismului. Pentru absolovenții de studii superioare, bursa oferă numai 12 locuri de muncă.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 2 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

ATAC armat într-un centru comercial din Oslo. Cel puțin o persoană a fost rănită

Gandul acum 16 minute
Autoritățile din Oslo sunt în stare de alertă, în urma unui atac armat care a avut loc în centrul comercial Tveita, sâmbătă, 19 iulie. Potrivit ultimelor informații, incidentul a fost generat de un conflict între doi indivizi. Cel puțin o persoană a

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 3 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Crimă la Brăila. Un bărbat de 31 de ani a fost înjunghiat mortal de un adolescent de 15 ani

Gandul acum 23 minute
Un bărbat de 31 de ani din Brăila a fost înjunghiat mortal de un adolescent în vârstă de 15 ani. Victima și agresorul ar fi cumnați. Surse din cadrul anchetei susţin că între cei doi s-ar fi iscat un scandal în plină stradă, iar adolescentul de 15 a

Ucraineni eliberați de ruși din închisori sunt abandonați fără acte la granița cu Georgia, acuză Kievul

HotNews acum 33 minute
Ministrul ucrainean de externe a acuzat, sâmbătă, Rusia că deportează ucraineni în Georgia și îi lasă acolo abandonați, fără documente corespunzătoare, la sute de kilometri distanță de casă, relatează Reuters. Andrii Sybiha spune, într-o postare pe

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

Portul din Barcelona va reduce capacitatea terminalelor de croaziere până în 2030, din cauza turismului excesiv

G4Media acum 55 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Portul din Barcelona, cel mai aglomerat port de croaziere din Europa, îşi va reduce capacitatea de operare a terminalelor de pasageri până în 2030, în contextul în care autorităţile locale încearcă s

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum 2 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 6 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 7 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Vremea

București
acum

31°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

29°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°