Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Avanpremieră la Constanţa: Kapitalism - filmul care prezintă reţeta milionarilor români

Publicat in Adevarul, vineri 23 aprilie 2010 ·

Filmul-documentar „Kapitalism - Reţeta noastră secretă“, în care joacă milionari români precum Dinu Patriciu, Dan Diaconescu sau Dan Voiculescu, rulează şi la Constanţa.

Filmul, o coproducţie româno-franceză, îi reuneşte pe capitaliştii de azi din România şi încearcă să afle care este reţeta succesului lor. Personajele principale ale peliculei sunt Dinu Patriciu, Dan Voiculescu, George Copos, Dan Diaconescu, George Pădure, Ioan Niculae, Gigi Becali, care apar într-o serie de situaţii inedite: acasă, la birou sau în timpul liber.

Regizorul Alexandru Solomon a colaborat cu producătorul Cedric Bonin şi a filmat peste 60 de ore alături de magnaţii români. El a folosit pentru intervievarea milionarilor câteva oglinzi, al căror rol a fost reflectarea imaginilor subiecţilor din cât mai multe unghiuri.

„Uneori a fost chiar dificil să cărăm oglinzile după noi.O dată am fost nevoiţi să le ducem în spate opt etaje pentru că nu încăpeau în lift“, a declarat amuzat Alexandru Solomon.

La toate imaginile filmate se adaugă o vizită imaginară a lui Ceauşescu şi se face o paralelă între lumea dinainte de Revoluţie şi lumea de azi. „Am vrut să realizez un film despre stadiul în care se află capitalismul şi democraţia în ţara noastră“, a mai spus el.

Cei conştiincioşi

Documentarul vorbeşte despre o parte din capitaliştii români. Unii dintre ei au lucrat în comerţ exterior în regimul comunist, alţii au continuat afacerile familiei. Regizorul spune că filmările au durat trei luni, din mai până în august 2009. Cel mai greu i-a fost să-i convingă pe cei mai bogaţi oameni din România să ia parte la acest film.

Deşi pare greu de crezut, cel mai greu de abordat a fost Gigi Becali. „Ne-am întâlnit de câteva ori şi după aceea nu a mai vrut să filmăm. Cei mai conştiincioşi au fost Dinu Patriciu şi George Pădure“, a mai spus regizorul. În relaţia cu ceilal

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce avere are Călin Georgescu, câștigătorul turului 1 al alegerilor prezidențiale

Libertatea acum 10 minute
Călin Georgescu, câștigătorul turului 1 al alegerilor prezidențiale, are o casă pe un teren de aproape 4.000 de metri pătrați și deține în conturi aproximativ 265.000 de euro, fără a avea datorii, potrivit declarației de avere de pe site-ul BEC.

Târgu Mureş Doi copii au fost răniți după ce o bucată din tavanul unei săli de clasă a căzut peste ei

Ziua Constanta acum 25 minute
Astăzi, 25 noiembrie 2024, în jurul prânzului, un eveniment alarmant a avut loc într-o școală din municipiul Târgu Mureș. O bucată de tavan, de aproximativ 2 metri pătrați, s-a desprins și a căzut peste doi elevi în timpul orelor de curs, provocând

Vremea în următoarele două săptămâni în Dobrogea

Ziua Constanta acum 16 minute
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis prognoza meteo valabilă pentru următoarele două săptămâni în Dobrogea. Tendința va fi de încălzire ușoară și treptată până în 29 noiembrie, de la o medie regională a temperatur

RAR: Staţiile ITP autorizate pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală

Mediafax acum 12 minute
RAR a anunţat că începând de luni, de la ora 13.00, staţiile ITP autorizate pot primi clienţi începând de acum. „Registrul Auto Român a luat o decizie intermediară până la deblocarea situaţiei din staţiile ITP şi până la repornirea aplicaţiei inform

Vîlceanu: PNL trebuie să-şi schimbe conducerea toată şi trebuie să plece de la guvernare imediat

Mediafax acum o ora
„Există o campanie care tocmai s-a terminat şi Partidul Naţional Liberal, candidatul Partidului Naţional Liberal, cu echipa dânsului, au luat 8%. Punct. Trebuie să-şi asume răspunderea toată echipa. Demisia, acum, toţi. Vă spun că nu pot să accept o

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - N. Dan: Nu se întâmplă în sociologie ca cineva să aibă acum două săptămâni 3%, acum o săptămână 10% şi în ziua votului 20%/ E obligatoriu să se aleagă o preşedintă care nu are vreun dubiu ca România să fie în UE şi în NATO

News.ro acum 3 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat că discută cu specialişti pentru a înţelege ce s-a întâmplat la alegerile prezidenţiale. ”Nu se întâmplă în sociologie ca cineva să aibă acum două săptămâni 3%, acum o săptămână 10% şi în ziua v

Ayatollahul Ali Khamnei, liderul suprem al Iranului, cere pedeapsa cu moartea pentru liderii israelieni

Ziare.com acum 2 ore
Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, care sprijină grupările Hamas şi Hezbollah în lupta lor împotriva Israelului în Fâşia Gaza şi Liban, a declarat luni că ar trebui emise pedepse cu moartea pentru liderii israelieni, nu mandate de

Toate marile acţiuni de la Bursa de Valori Bucureşti scad în prima oră după şocul alegerilor

Mediafax acum 3 ore
Indicele principal BET scade cu 1,45%, tras în jos de acţiuni ale unor companii precum OMV Petrom (-1,2%), Banca Transilvania (-0,7%), Hidroelectrica (-0,25%). Cele mai abrupte scăderi sunt la TTS, Aquila, MedLife care scad fiecare cu 4%, Antibiotic

Rușii anunță că au capturat un britanic care s-a alăturat ucrainenilor pe front, în Kursk VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Forţele ruse au capturat un mercenar britanic care lupta alături de armata ucraineană în regiunea rusă Kursk, care este încă parţial controlată de forţele Kievului, a declarat o sursă de securitate pentru agenţia rusă RIA, potrivit Reuters. ”Un merc

Calea Victoriei urcă două poziţii în topul celor mai scumpe artere comerciale din lume, până pe 38

Mediafax acum 55 minute
Calea Victoriei din Bucureşti a ajuns pe locul 38 în topul celor mai scumpe destinaţii comerciale din lume, urcând două poziţii faţă de clasamentul anterior. Clasamentul face parte din raportul global „Main Streets Across the World” realizat de comp

Vremea

București
acum

lun.

2°/8°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
joi

5°/10°
Iasi
acum

lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
Constanta
acum

lun.

3°/6°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
joi

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

1°/7°
Timisoara
acum

11°
lun.

3°/11°
mar.

3°/9°
mie.

4°/8°
joi

6°/11°