Cântăreaţa a fost la Muzeul instrumentelor muzicale, la Atomium şi în Piaţa Mare
Recent, Paula Seling şi Ovi, partenerul ei de la Eurovision, au concertat la Bruxelles. Cei doi au profitat de ocazie pentru a se plimba puţin prin capitala Belgiei.
Au fost la Muzeul instrumentelor muzicale, unde Paula a fost fascinată de un pian vechi, la Atomium, monument construit în 1958 şi devenit, între timp, cel mai important obiectiv turistic belgian, şi în Grand Place (Piaţa Mare - n.r.), un loc plin de clădiri vechi şi încărcat de istorie.
“De cumpărături nu am mai avut timp, dar, oricum, din pricina echipamentului tehnic, nu ar mai fi încăput mare lucru în bagaje ”, ne-a mărturisit Paula la întoarcere. Singurele lucruri cumpărate din Bruxelles au fost câteva suveniruri pentru cei dragi.
Paula Seling are şanse la locul 8la Eurovision
Paula Seling (foto) şi Ovi au şanse să facă o figură frumoasă în finala Eurovisionului, care va avea loc pe 29 mai, la Oslo. Conform unui top alcătuit pe site-ul de socializare Facebook, românii sunt cotaţi cu şanse pentru locul opt. Favoritul clar al finalei pare reprezentantul Turciei.