Fiecare dresor, la circ sau în altă parte, stă la cumpăna dintre oroare şi frumuseţe.

Dresorii nu se plimbă doar prin rumeguşul arenei de circ, cu zăhărelul într-o mână şi biciuşca în cealaltă. Fiecare tentativă a cuiva de a-şi convinge aproapele e tot un număr de dresură.

Fotografia, filmul, culoarea sau cuvântul fac parte din recuzita acestor iluzionişti cu joben fără fund şi destin schimbător. Impresia ajunge să conteze mai mult decât argumentul. Fiecare dresor, la circ sau în altă parte, stă la cumpăna dintre oroare şi frumuseţe. Graţia domesticită a tigrului încetează când animalul se revoltă şi sare la jugulară. Frumuseţea artificială face loc ororii naturale. Baletul din arenă e năclăit de sânge, iar lumea se dă înapoi şocată. Şi cum toată lumea e un circ, iată-i pe dresori ivindu-se de pretutindeni. Unii se încăpăţânează să vândă răul pe post de bine. Alţii racolează adepţi pentru scenarii ciudate. Cei mai subtili - şi totodată cei mai expuşi huiduielilor - se chinuie să pună semnul egalităţii între oroare şi frumuseţe. Să scrie o poetică a coşmarului, mizând pe forţa de impact a teribilismului lor.

Imediat după 11 septembrie 2001, un poet dornic de PR negativ şi-a scandalizat semenii elogiind frumuseţea sălbatică a atentatului, splendoarea pârjolului, învolburarea barocă a norului de praf. În spatele dorinţei de-a epata în cheie morbidă, câţiva critici au avut totuşi răbdarea să desluşească sâmburii unei atracţii greu comestibile: atracţia pentru oroarea pură, pentru demenţa garnisită cu bucăţele de creier sau fâşii de haine. Cu puţin timp în urmă, norul de cenuşă vulcanică a migrat la rândul lui în zona artei.

Dintr-o pacoste planetară, el a devenit sursă de inspiraţie pentru pictori, fotografi şi chiar ceasornicari. Oroarea prezumtivă a unui accident aviatic a făcut loc frumuseţii intrinseci a cerului cutreierat de acest oaspete neob