Ar fi fost de aşteptat ca mult trâm­biţatele măsuri de restructurare a personalului din aparatul bugetar să zdruncine concepţia, încă profund înrădăcinată în rândul unei mari părţi a românilor, conform căreia slujba la stat e de preferat uneia la privat, pentru că „poţi ieşi la pensie de acolo, că doar statul nu dă faliment niciodată“. Din păcate, falimente am văzut cu duiumul, şi o să tot vedem, însă doar în sectorul privat, acolo unde au fost apli

Ar fi fost de aşteptat ca mult trâm­biţatele măsuri de restructurare a personalului din aparatul bugetar să zdruncine concepţia, încă profund înrădăcinată în rândul unei mari părţi a românilor, conform căreia slujba la stat e de preferat uneia la privat, pentru că „poţi ieşi la pensie de acolo, că doar statul nu dă faliment niciodată“. Din păcate, falimente am văzut cu duiumul, şi o să tot vedem, însă doar în sectorul privat, acolo unde au fost aplicate cele mai dure ajustări din ultimii 20 de ani, fără ca instituţiile care au tot crescut şi s-au înmulţit pe seama taxelor şi impozitelor plătite de firme şi populaţie să răspundă solidar. A trecut mai bine de un an de când Guvernul s-a angajat, sub presiunea instituţiilor financiare internaţionale, să ia măsuri urgente şi ferme pentru reducerea imensului aparat birocratic, însă în loc de asta nu am văzut decât eforturi susţinute pentru atragerea de noi împrumuturi, menite să le asigure bugetarilor plata salariilor, la timp şi până la ultimul leuţ. Şi poate că lucrurile ar mai fi mers aşa, în anormalitatea lor, încă o bună bucată de vreme dacă n-ar fi existat acea intervenţie televizată a preşedintelui Băsescu, curios de ce marea disponibilizare de la stat nu se vede în statistici (citiţi o amplă analiză pe această temă în paginile 6-7).

Unde sunt cele 100.000 de posturi desfiinţate din aparatul administrativ, unde sunt reducerile de cheltuieli