Peste 2000 de şomeri, de toate vârstele, au stat ore în şir la o coadă de câţiva kilometri ca să ajungă în faţa angajatorilor braşoveni.
Bursa generală a locurilor de muncă a creat la Braşov un tablou sinistru al situaţiei disperate în care au ajuns mii de oameni rămaşi pe drumuri. Încă de la primele ore ale dimineţii, peste 2000 de şomeri s-au aşezat la coadă şi au aşteptat ore în şir să afle ofertele de muncă din oraş.
Criza, disponibilizările masive şi îngheţarea angajărilor au făcut ca la Braşov numărul şomerilor să sară de 22.000 de oameni. Bursa locurilor de muncă a pus la bătaie doar 839 de joburi, iar cele mai multe dintre acestea se adresează persoanelor cu studii medii.
Dintre cele peste 1000 de firme contactate de reprezentanţii Agenţiei pentru ocuparea Forţei de Muncă, doar 95 de agenţi economici au venit cu oferte de angajare. Dintre contractele oferite, cele mai multe sunt pe perioadă determinată.
Mii de şomeri „au vânat" un loc de muncă
Oamenii au stat ore întregi la coadă în speranţa că vor obţine o slujbă şi un venit cu care să îşi întreţine familia. Mai mult de jumătate dintre şomerii veniţi la bursa locurilor de muncă au fost oameni de peste 40 de ani, care spun că nu mai reuşesc să se angajeze nicăieri.Cei mai mulţi dintre oamenii adunaţi la Bursa locurilor de muncă de la Braşov spun că se află în situaţii disperate.
„De doi ani mă chinuiesc să îmi găsesc ceva de muncă. Am mers la mai mult de 10 angajatori şi nu m-a luat nimeni. Sunt de-a dreptul disperat. Eu sunt lăcătuş, însă sunt dispus să lucrez şi altceva, numai să iau un salariu. Am trei copii pe care nu am cu ce sa îi îngrijesc. Ne descurcăm foarte greu. Când ai 58 de ani, firmele îţi închid uşa în nas. Voi încerca şi astăzi aici. Sunt dispus să stau toată ziua la coadă. Trebuie să reuşesc să mă angajez, pentru că alt