La 8 ani, un şoc emoţional a lăsat-o fără auz. Acum, a terminat o facultate, are slujbă şi prieten. E fericită. Atâta doar că nu mai poate să cânte.

N-a cântat decât o vară, în urmă cu 15 ani. Terminase clasa a II-a şi, pe scena amenajată în curtea şcolii din comuna Jirlău, judeţul Brăila, a interpretat romanţa „Eu sunt Barbu lăutarul, starostele şi cobzarul...”.

Era prima din clasă şi se aştepta la premiul I. Când o învăţătoare cu inimă rea a anunţat-o că nu ia decât premiul al II-lea, în capul ei s-a făcut tăcere. De atunci, liniştea n-a mai părăsit-o. A surzit definitiv. Niciun medic n-a reuşit să afle cauzele fizice ale surdităţii ei.

Astăzi, are 23 de ani, e frumoasă ca o cadră, a terminat Geografia, are un loc de muncă, un iubit, şi mai cântă doar pentru ea: „Fată dragă nu fi tristă, fiindcă e păcat...”. Atâta doar că şlagărul Mădălinei Manole sună fals. Sunt oameni care au auzit cândva şi, din diverse motive, şi-au pierdut simţul auzului. Mai păstrează, însă, amintirea sunetelor.

Supărarea a surzit-o definitiv

„Am avut un şoc de supărrrarrre. Sunt o perrrsoană sensibilă”, graseiază fermecător, cu un accent nazal, de chinezoaică, Iuliana Buşă. „Când auzeam, aveam altă voce…”, roşeşte fata.

Rosteşte cuvintele încet, de frică să nu vorbească prea tare: „Învăţătoarea avea probleme psihice. Ne punea să învăţăm pe de rost şi, dacă nu ştiam, ne dădea cu capul de tablă. Ne nedreptăţea şi la note, povesteşte corect gramatical Iuliana: „La serbarea de la sfârşitul clasei a II-a am cântat. Aveam voce, imitam artişti. Doream să fiu cântăreaţă. Mă aşteptam la premiul I. M-a strigat la premiul II. M-am supărat, dar n-am plâns deloc”.

Iuliana a ţinut durerea în ea. Şi-a dat seama abia acasă: „Mama mătura curtea şi mi-a spus să-i dau făraşul. Eu povesteam întruna de supărarea mea şi nu eram atent