Doi prieteni şi-au modificat Daciile Logan astfel încât să aibă portierele ca două aripi. Mihai Moroianu şi Cosmin Marcoci vor să-şi transforme Loganurile în autoturisme unicat.
În anul 2006, după ce şi-au cumpărat Loganurile, s-au apucat să le „aranjeze“. Cea mai semnificativă schimbare a celor două autovehicule sunt uşile de pe faţă, la care a fost montat un sistem LSD (loomb style doors), adică se deschid în sus, ca la modele Lamborghini. Această particularitate face cele două Dacia Logan unice în România. Până în prezent, fiecare dintre ei a investit aproape 7.000 de euro în Loganuri. Modificările au început încă din momentul în care au cumpărat maşinile.
Manoperă proprie
„Ca maşină nouă, nu a avut nicio oră până să apară modificările pe ea. I-am astupat emblemele cu Dacia, i-am pus autocolante roşii pe ele şi am scris numărul de la maşină. Bara pe spate era cumpărată de trei luni, pragurile le aveam făcute şi în maximum o lună le-am montat pe maşină. Încet-încet am început să pun bara pe faţă, jante noi, stopuri, suspensii şi interiorul în două culori“, a declarat Mihai. Maşina a fost lăsată 4,5 centimetri din arcuri.
Lucrează singur la maşina sa. „Am un mic atelier, iar specialitatea mea este să modelez fibra de sticlă. Eu am lucrat la ambele maşini, iar acum mi-am propus să le aduc şi alte modificări: să mai lucrez puţin la aripile de pe faţă şi spate, să fie mai «umflate», la fel şi pragurile şi uşile de pe spate“, mai spune Mihai.
Pentru maşina lui are în plan şi înlocuirea actualelor scaune cu unele sport şi apoi un motor mai puternic. „Depinde ce găsim la un preţ mai convenabil“, mai spune Mihai Moroianu.
Necazuri şi bucurii
Faptul că cele două autovehicule sunt singurele de acest gen nu înseamnă că atrag numai priviri admirative. „Treci pe stradă şi la semafoare se uită toţi, copii te întreabă dacă se face