Doi tineri brăileni sunt acuzaţi de săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, după ce au agresat nişte cunoscuţi. Joi seară, Iulian S. (21 de ani) din satul Berleşti, oraşul Ianca, a sesizat la Poliţie că a fost agresat de un localnic în vârstă de 16 ani, pe fondul unor discuţii contradictorii şi al consumului de alcool. Poliţiştii au descoperit însă că autorul incidentului era
chiar reclamantul, pe care l-au sancţionat contravenţional în baza Legii 61/1991, iar minorului i-au întocmit dosar penal.
În aceeaşi zi, Tudorel M. (66 de ani) din satul Gabrielescu, comuna Bordei-Verde, a reclamat agenţilor de la postul de poliţie din localitate că, în timp ce se afla pe câmp, pe fondul unor discuţii contradictorii în legătură cu un lot de pământ, nepotul lui, Marius N. (19 ani), l-a agresat fizic.