Nu daţi în mine cu pietre! Din cînd în cînd mi se face dor de cîte o poezie simplă, de recitat la foc de tabără, o poezie fără mari profunzimi. Da, uneori mi se face dor de cîte un Minulescu. Şi, dacă mi se face dor mie, poate că mai nimeresc pe cineva cu astfel de nostalgii.
Celei care pleacă
Tu crezi c-a fost iubire-adevărată…
Eu cred c-a fost o scurtă nebunie…
Dar ce anume-a fost,
Ce-am vrut să fie
Noi nu vom şti-o poate niciodată…
A fost un vis trăit pe-un ţărm de mare.
Un cântec trist, adus din alte ţări
De nişte pasări albe – călătoare
Pe-albastrul răzvrătit al altor mări
Un cântec trist, adus de marinarii
Sosiţi din Boston,
Norfolk
Şi New York,
Un cântec trist, ce-l cântă-ades pescarii
Când pleacă-n larg şi nu se mai întorc.
Şi-a fost refrenul unor triolete
Cu care-alt’dată un poet din Nord,
Pe marginile albului fiord,
Cerşea iubirea blondelor cochete…
A fost un vis,
Un vers,
O melodie,
Ce n-am cântat-o, poate, niciodată…
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Tu crezi c-a fost iubire-adevărată?…
Eu cred c-a fost o scurtă nebunie!
de Ion Minulescu
Nu daţi în mine cu pietre! Din cînd în cînd mi se face dor de cîte o poezie simplă, de recitat la foc de tabără, o poezie fără mari profunzimi. Da, uneori mi se face dor de cîte un Minulescu. Şi, dacă mi se face dor mie, poate că mai nimeresc pe cineva cu astfel de nostalgii.
Celei care pleacă
Tu crezi c-a fost iubire-adevărată…
Eu cred c-a fost o scurtă nebunie…
Dar ce anume-a fost,
Ce-am vrut să fie
Noi nu vom şti-o poate niciodată…
A fost un vis trăit pe-un ţărm de mare.
Un cântec trist, adus din alte ţări
De nişte pasări albe – călătoare
Pe-albastrul răzvrătit al altor mări
Un cântec trist, adus de marina
