Şoferii care nu respectă Codul Rutier pe Rocada Craiovei sunt de vineri expuşi sancţiunilor, poliţiştii având la îndemână tehnologie modernă de vizualizare şi înre-gistrare a manevrelor neregulamentare.
Poliţia Rutieră are de acum verde la utilizarea sistemului video de monitorizare a traficului rutier pe bulevardul Dacia-Decebal, în scopul depistării contravenţiilor şi al sancţionării, după ce a semnat protocolul cu beneficiarul echipamentelor, Primăria Craiova, şi cu administratorul acestora - Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public şi Fondului Locativ.
Potrivit viceprimarului craiovean Mărinică Dincă, sistemul de monitorizare nu va fi folosit ca un instrument de urmărire specific, ci mai mult în scop preventiv. „Intenţia nu este de a urmări pe cineva, ci de a-i determina pe şoferi să circule corect, în beneficiul tuturor craiovenilor. În curând, astfel de sisteme vor fi amplasate în tot oraşul, inclusiv pe linie de ordine publică, adică în zonele cu infracţionalitate ridicată“, a spus Dincă. Camerele video pot focaliza numărul unui autovehicul la 200 de metri.
Fluturaşi de 2-3 puncte
În cazul staţionării neregulamentare, poliţiştii vor lăsa pe parbrizele autoturismelor fluturaşi prin care îi invită pe conducători la secţie. „Se identifică autoturismele, iar în situaţia în care conducătorii sau proprietarii nu vin la maşină, li se lasă un fluturaş în parbriz, fiind invitaţi la sediul Poliţiei Rutiere pentru a fi sancţionaţi cu două-trei puncte amendă şi, după caz, cu două puncte penalizare“, a spus comisarul Emil Zuican, şeful Biroului Poliţiei Rutiere Craiova. O astfel de acţiune a avut loc în direct vineri, la activarea oficială a sistemului de monitorizare a traficului, la intersecţia bulevardului Dacia cu bulevardul Carol I, unde o bandă de circulaţie la intrarea pe Rocadă dinspre Gară este ocupată tot timp