Parlamentul ar trebui dizolvat automat în situaţia în care populaţia invalidează prin referendum suspendarea preşedintelui României, este de părere Daniel Buda, preşedintele Comisiei parlamentare de revizuire a Constituţiei.
Buda a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că va face această propunere la dezbaterile privind revizuirea Constituţiei, întrucât este nevoie de "responsabilizarea Parlamentului", informează Gândul.
"Potrivit propunerii de revizuire a Constituţiei, în momentul de faţă, s-a venit pe varianta ca, dacă prin avizul Curţii Constituţionale se constată că preşedintele nu a încălcat Constituţia, Parlamentul să nu mai aibă posibilitatea de a suspenda preşedintele. Eu aş vedea şi ca o responsabilizare a Parlamentului în momentul în care merge peste decizia Curţii Constituţionale", a spus Buda.
Sursa: Ziare.com Parlamentul ar trebui dizolvat automat în situaţia în care populaţia invalidează prin referendum suspendarea preşedintelui României, este de părere Daniel Buda, preşedintele Comisiei parlamentare de revizuire a Constituţiei.
Buda a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că va face această propunere la dezbaterile privind revizuirea Constituţiei, întrucât este nevoie de "responsabilizarea Parlamentului", informează Gândul.
"Potrivit propunerii de revizuire a Constituţiei, în momentul de faţă, s-a venit pe varianta ca, dacă prin avizul Curţii Constituţionale se constată că preşedintele nu a încălcat Constituţia, Parlamentul să nu mai aibă posibilitatea de a suspenda preşedintele. Eu aş vedea şi ca o responsabilizare a Parlamentului în momentul în care merge peste decizia Curţii Constituţionale", a spus Buda.
Sursa: Ziare.com