Casa Romanescu de pe Calea Unirii, reşedinţa preferată a familiei, ascunde şi astăzi frumuseţea zilelor de altădată, cu dineuri, cu întâlniri ale doamnelor, cu râsul copiilor.
În locul în care se adunau să-şi apropie sufletele Lucia şi Nicolae Romanescu după ce călătoreau prin Europa, după luni de zile sau chiar ani petrecuţi la Liege sau Paris, pătrundem şi noi astăzi, savurând poveştile vremii, zugrăvite în paginile volumului „Casa Romanescu“, al Elvirei Ecaterina Ivănescu.
Lumea Craiovei de atunci renaşte cu fiecare filă. Mobilată cu cele mai confortabile şi elegante piese aduse de la Viena, încălzită cu frumoasele şeminee comandate special pentru saloanele modernizate în stilul tuturor rezidenţelor boiereşti de la Craiova, Casa Romanescu strălucea.
„Era frumoasă Casa Romanescu în preajma anului 1894. Perdele albe de muselină fluturau la ferestre, luminaţi de lămpile vieneze, pereţii mătăsoşi aruncau străluciri misterioase; faţada dinspre Calea Unirii colorată în roşu veneţian subtonat îi dădea o notă optimistă, în contrast cu sobrietatea Bisericii Mântuleasa din vecinătate... Poarta de stejar, cu ghirlande de ramuri şi îngeraşi, parcă aştepta mereu oaspeţi, de când se aprinseseră toate lămpile în gangul boltit“.
Nu lipseau din decorul primitoarei case nici scoarţele olteneşti, chilimuri, vase ornamentale de ceramică şi mobilier ţărănesc din lemn sculptat, într-o îmbinare reuşită cu elementele occidentale.
O cină de altădată
În rochie de mătase densă, cu volane de dantelă, aşa îşi întâmpina Lucia Romanescu oaspeţii. Mesele se serveau în sufrageria de la parterul casei, care avea vedere spre grădină. În eleganţa încăperii, sfeşnicele de argint ori de alpaca, aşezate în linie dreaptă pe mijlocul mesei, trimiteau o tainică lumină pe chipurile celor ce se bucurau de ospitalitatea Romaneştilor.
Mesele începeau deseor
