Subcomisia permanenta a Senatului american care se ocupa de cercetarea cauzelor crizei a avut ieri audieri. Cei care s-au prezentat sa isi spuna punctul de vedere au fost sefii agentiilor de rating Moody`s si S&P, agentii care au contribuit major la adancirea crizei. In mai bine de 580 de pagini sunt descrise modalitatile baietilor “destepti” care acordau ratinguri dupa ureche sau dupa cum le dicta lupta cu competitorii, pentru cresterea cotei de piata. Cand s-au trezit, au coborat masiv in cateva zile, mii de calificative de la AAA la junk. Azi erai vedeta pietei, maine erai retardatul ei, scrie Dan Popa pe blogul lui.

Fara a intra in detalii legate de mailurile interne (merita citite pentru a se vedea la ce duce competitia intre agentii si cum isi suflau contractele una, alteia), iata cateva dintre concluziile senatorilor americani:

1) Se foloseau modele de rating incorecte. Intre 2004 si 2007, Moody’s si Standard & Poor’s foloseau cifre „inadecvate” pentru a putea estima cat de mare era riscul in cazul ipotecilor rezidentiale.

2) Presiunea concurentiala ii facea pe angajatii agentiilor de rating sa noteze fals performantele clientilor lor.

3) Desi stiau ca ratingurile pe care le acordau ar putea insela investitorii, agentiile de rating continuau sa opereze cu cifre si modele incorecte.

4) In ciuda profiturilor mari obtinute, agentiile de rating nu au investit in resurse care sa le imbunatateasca modul de notare.

5) Cand au coborat masiv ratingurile a mii de companii in iulie 2007 si apoi in ianuarie 2008, au provocat un soc pe piata financiara, provocand pierderi consistente si contribuind la adancirea crizei. Uneori, ratingurile au fost coborate de la AAA direct la junk. In alte cazuri, desi angajatii nu recomandau ratinguri bune, conducerea agentiilor nota cu risc zero (AAA) anumite produse pentru ca doreau sa isi menti